Jurnalul.ro Ştiri Locale Metrorex a deschis staţia de metrou Pipera

Metrorex a deschis staţia de metrou Pipera

Veste buna. Staţia de metrou Pipera a fost deschisă, începând de luni, publicului călător, informează Metrorex.


Potrivit unui comunicat al companiei, circulaţia pe Magistrala 2 de metrou a fost reluată în condiţii normale, iar călătorii pot accesa toate staţiile de metrou ale acestei magistrale.

Staţia de metrou Pipera a fost închisă circulaţiei timp de doar două zile, sâmbătă şi duminică, timp în care au fost depuse eforturi susţinute pentru ca lucrările de modernizare a instalaţiilor de control acces să fie finalizate mai repede decât a fost preconizat în ultimul calendar înaintat de constructor.

Metrorex dă asigurări că în continuare lucrările de modernizare vor fi efectuate astfel încât disconfortul călătorilor să fie minim. www.agerpres.ro

Subiecte în articol: metrorex pipera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri