Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele mexican spune că țara sa este mai sigură decât SUA

Președintele mexican spune că țara sa este mai sigură decât SUA

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele mexican, Andrés Manuel López Obrador, consideră că țara sa este mai sigură decât SUA ca replică a acuzațiilor privind lipsa securității din Mexic.

Mexicul este o țară mai sigură decât SUA, a declarat luni președintele mexican Andrés Manuel López Obrador, la câteva zile după ce răpirea foarte mediatizată a patru americani a atras atenția la nivel mondial asupra crizei de securitate din această țară.

„Mexicul este mai sigur decât Statele Unite. Nu există nicio problemă în a călători în siguranță prin Mexic. Acest lucru îl știu și cetățenii americani, la fel ca și concetățenii noștri mexicani care trăiesc în SUA", a declarat el în timpul unui briefing de presă, potrivit CNN.

Americanii răpiți călătoreau în orașul mexican de frontieră Matamoros la începutul lunii martie, când au fost atacați de bărbați înarmați despre care se crede că au legătură cu cartelul din Golf. Doi dintre americani și un martor mexican au murit în incident.

Vineri, Departamentul de Siguranță Publică din Texas a recomandat locuitorilor să evite călătoriile în Mexic în timpul vacanței de primăvară, invocând riscul de violență din partea cartelurilor.

„Alertele guvernului american spun că este sigur să se călătorească doar [în statele] Campeche și Yucatan. Dacă ar fi așa, atât de mulți americani nu ar veni să locuiască în Mexico City și în restul țării. În ultimii câțiva ani este momentul în care mai mulți americani au venit să locuiască în Mexic. Așadar, ce se întâmplă? De ce atâta paranoia?", a declarat Andrés Manuel López Obrador.

Președintele mexican a mai afirmat că există „o campanie împotriva Mexicului din partea politicienilor conservatori din SUA care nu vor ca această țară să continue să se dezvolte pentru binele poporului mexican".

În timp ce unele părți ale Mexicului sunt destinații turistice consacrate, criminalitatea violentă, inclusiv răpirile și traficul de persoane, afectează anumite părți ale țării, în special în zonele de frontieră. Rata omuciderilor din Mexic este printre cele mai ridicate din lume, iar țara a fost tulburată de un val de dispariții, peste 100.000 de mexicani și migranți fiind încă dispăruți.

De asemenea, acuzațiile de corupție la adresa oficialilor mexicani au erodat încrederea publică.

Departamentul de Stat al SUA a emis avertismente „nu călătoriți" pentru șase din cele 32 de state mexicane, inclusiv pentru nord-estul statului Tamaulipas, unde se află Matamoros. Acesta îi mai avertizează pe americani să „reconsidere călătoriile" în șapte state mexicane și să „manifeste o prudență sporită" în 17 state.

Canada și Marea Britanie au emis și ele avertismente de călătorie pentru Mexic.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: mexic mai sigur statele unite
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri