Jurnalul.ro Ştiri Externe Mexicul a legalizat consumul de canabis în scop medical

Mexicul a legalizat consumul de canabis în scop medical

Deputaţii mexicani au adoptat definitiv vineri o lege care autorizează utilizarea medicală şi ştiinţifică a canabisului, sub impulsul lui preşedintelui Enrique Pena Nieto, a cărui ţară este grav afectată de violenţele cartelurilor de droguri, relatează AFP. Textul, deja adoptat de senatori în decembrie, mai trebuie să fie promulgat de şeful statului. Legea va permite cultivarea, recoltarea, prepararea, cumpărarea, deţinerea, comercializarea, transportul şi utilizarea canabisului în scopuri medicinale şi ştiinţifice. 

Preşedintele Pena Nieto s-a opus multă vreme oricărei relaxări a legislaţiei privind consumul acestui drog, într-o ţară în care violenţele legate de traficul de stupefiante s-au soldat cu peste 177.000 de morţi şi 30.000 de dispăruţi. Această schimbare de poziţie s-a produs în urma mai multor cazuri foarte mediatizate, printre care o decizie istorică a Curţii supreme din noiembrie care autoriza patru persoane să utilizeze marihuana în scop personal şi recreativ. 

Însă cazul care a emoţionat cel mai mult opinia publică mexicană este cel al lui Grace, o fetiţă de opt ani care suferă de sindromul Lennox-Gastaut, variantă de epilepsie foarte dificil de tratat. În 2015, părinţii ei au câştigat o bătălie juridică împotriva autorităţilor pentru a obţine autorizarea importului de canabinol (CDB), un ulei terapeutic pe bază de canabis, care să-i uşureze cele circa 400 de crize de epilepsie cotidiene. Fetiţa a devenit un simbol pentru cei care luptau pentru legalizarea marihuana, explică Agerpres.

Schimbarea poziţiei preşedintelui mexicani intervine într-un context de legalizare progresivă a marihuana în cele două Americi, după decizia de pionierat a Uruguayului, devenită în decembrie 2013 prima ţară din lume care a legalizat producţia, distribuţia şi consumul de canabis. 

Alte ţări din regiune, precum Columbia şi Chile, şi-au relaxat şi ele poziţia în domeniu. La finalul lui martie Argentina a autorizat utilizarea terapeutică a uleiului de canabis, dar a menţinut interdicţia de a cultiva planta.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri