Jurnalul.ro Ştiri Locale Un microbuz a luat foc în Galați după o manevră greșită

Un microbuz a luat foc în Galați după o manevră greșită

de Redacția Jurnalul    |   

Un microbuz a luat foc, iar șoferul și un pasager au fost răniți în urma unui accident produs joi dimineață în Galați. În eveniment a fost implicat și un vehicul cu semiremorcă. Șoferul acestuia a ieșit pozitiv la testul pentru consum de alcool.

Accidentul a avut loc joi dimineață în jurul orei 5.00 pe strada Brăilei, în zona Tirighina, în municipiul Galați. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112.

Evenimentul rutier s-a produs după o manevră greșită a șoferului microbuzului.

„Din primele verificări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 61 de ani, din Suceava, aflat la volanul unui microbuz, ar fi efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui ansamblu de vehicule format din cap de tractor și semiremorcă, condus din sens opus de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Galați. În urma impactului, microbuzul a fost cuprins de flăcări”, a transmis IPJ Galați.

În urma impactului au fost răniți conducătorul microbuzului și un pasager de 60 de ani, din localitatea Dumbrăveni, județul Suceava. Cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit polițiștilor, ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. În cazul șoferului ansamblului de vehicule a fost indicată o valoare de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior ambilor conducători auto fiindu-le prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs accidentul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: microbuz a luat foc Galaţi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri