Jurnalul.ro Ştiri Externe Microsoft acuză mai multe țări că vor să submineze alegerile din SUA

Microsoft acuză mai multe țări că vor să submineze alegerile din SUA

de Redacția Jurnalul    |   

Microsoft acuză Rusia, Iranul și China că ar depune eforturi pentru a submina alegerile prezidențiale din SUA. Raportul a fost realizat de Centrul Microsoft de Analiză a Amenințărilor, MTAC. Acesta acuză Iranul că torpilează campania lui Donald Trump, Rusia că acționează împotriva campaniei Kamalei Harris, iar China că vizează mai mulți congresmeni.

"De la ultimele noastre două rapoarte, guvernul SUA a întreprins numeroase acțiuni de expunere a activităților cibernetice și de influență ale adversarilor străini, legate de alegerile din 2024.

Cel mai recent, aceste demersuri au dezvăluit manipularea, de către actori cibernetici iranieni cu intenții malițioase, a unor materiale furate și care nu erau destinate publicului, din campania fostului președinte Trump.

Materialele au fost trimise atât către persoane asociate, pe atunci, cu campania președintelui Biden, cât și către organizații mass-media din SUA.

Autoritățile SUA au pus sub acuzare trei actori iranieni pentru operațiunea de hacking și infiltrare care a vizat campania Trump-Vance.

Ce spune Raportul Microsoft

Am remarcat, de asemenea, în ultimul nostru raport că, în timp ce actorii iranieni și-au concentrat operațiunile de influență cibernetică asupra campaniei Trump, actorii ruși s-au orientat în mod decisiv către campania lui Harris, odată cu intrarea acesteia în cursă.

De atunci, rușii continuă să integreze Inteligența Artificială generativă în conținuturile lor false, grupurile iraniene își intensifică pregătirile în vederea operațiunilor de influență cibernetică, în timp ce actorii chinezi își îndreaptă atenția către diverși candidați și membri ai Congresului.

Actorii ruși au încercat, în special, să vizeze campania Harris-Walz prin atacarea candidaților. Istoria a demonstrat că abilitatea actorilor străini de a distribui rapid conținut înșelător poate avea un impact semnificativ asupra percepției publice și a rezultatelor electorale.

Alegătorii, instituțiile guvernamentale, candidații și partidele politice trebuie să rămână vigilenți cu privire la activitățile online înșelătoare și suspecte, acordând o atenție deosebită celor 48 de ore dinainte de și după ziua alegerilor.

Rusia împotriva campaniei Harris-Walz

Agenții ruși continuă demersurile pentru a submina campania Harris-Walz și apelează la videoclipuri deepfake prelucrate cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

Într-un astfel de videoclip, Harris apare făcând presupuse comentarii peiorative la adresa fostului președinte Donald Trump. Într-un alt clip,  provenind de la o fermă de troli aliniată Kremlinului, catalogată drept  Storm-1516, Harris este acuzată de braconaj în Zambia.

În fine, un alt material video care răspândește dezinformări despre candidatul democrat la funcția de vicepreședinte, Tim Walz, a obținut peste 5 milioane de vizualizări pe platforma X în primele 24 de ore de la apariție.

Deși cele mai multe dintre aceste videoclipuri sunt caracterizate de un angajament (totalitatea interacțiunilor, n.r.) minim, ele subliniază utilizarea continuă, de către Rusia, atât a conținutului tradițional, cât și a celui generat de Inteligența Artificială pentru a influența publicul american și pentru a alimenta discordia politică. 

Unii actori și-au schimbat strategia de publicare a conținutului de pe Telegram pe X, pentru a ajunge la publicul american. 

Iranul împotriva campaniei Donald Trump

Iranul a demonstrat că poate desfășura simultan mai multe operațiuni împotriva unor ținte diferite. În paralel cu escaladarea tensiunilor cu Israelul, republica islamică și-a continuat eforturile de a influența publicul american.

Cel mai recent, MTAC a observat o activitate iraniană sub titulatura Bushnell's Men - o trimitere la Aaron Bushnell, bărbatul care s-a autoincendiat în fața ambasadei Israelului din Washington. Campania le cerea americanilor să boicoteze alegerile din 5 noiembrie, din cauza sprijinului acordat Israelului de cei doi candidați.

Eforturile anterioare ale grupului menționat, de a incita la proteste anti-israeliene în universitățile din SUA, stă mărturie pentru folosirea subiectelor controversate pentru a declanșa conflicte între comunitățile din Statele Unite.

În plus, grupul cibernetic iranian etichetat de Microsoft drept Cotton Sandstorm a explorat în mod activ site-uri web și surse mass-media legate de alegeri, ceea ce sugerează că se pregătește pentru operațiuni de influență mai directe, pe măsură, ce se apropie ziua scrutinului prezidențial.

China vizează Congresul SUA

Operațiunile de influență ale Beijingului s-au concentrat asupra candidaților republicani și a membrilor Congresului care susțin politici anti-chineze.

Între cei vizați se numără Barry Moore, membru al Camerei Reprezentanților, Marsha Blackburn, membră a Senatului SUA, și senatorul Marco Rubio, care nu candidează în acest ciclu electoral.

Campaniile împotriva acestor membri ai Congresului american au propagat mesaje antisemite, au amplificat acuzații de corupție la adresa legislatorilor menționați și i-au promovat pe oponenții lor politici.

Deși nu generează întotdeauna niveluri ridicate de implicare din partea utilizatorilor platformelor sociale, aceste demersuri chineze subliniază încercările consecvente ale Beijingului de a influența politica americană, în general. 

Rusia, Iranul și China ar putea lansa campanii online care să pună la îndoială rezultatul votului din SUA

În perioadele marcate de emoții, conflicte și competiții puternice, imaginile și înregistrările audio și video manipulate circulă mai mult și mai rapid decât în mod obișnuit.

Actorii străini s-au dovedit prompți și capabili să insereze conținut înșelător și să îl distribuie rapid în aceste momente.

Ne așteptăm ca Rusia, Iranul și China să își continue eforturile, inclusiv prin utilizarea Inteligenței Artificiale, și ar putea apela inclusiv la tactici menite să pună la îndoială integritatea rezultatului alegerilor din SUA.

MTAC va continua să monitorizeze aceste activități și să furnizeze informații actualizate", precizează compania pe blogul său specializat, potrivit Antena3 CNN.

Microsoft menționează că nu susține un anumit partid sau candidat în alegerile din SUA.

Intertitlurile materialului aparțin redacției.

Subiecte în articol: Microsoft Rusia sua alegeri China iran
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri