Consiliul Superior al Magistraturii se întrunește miercuri în prima sedință plenară din 2016 având ca punct principal alegerea unei noi conduceri. Pentru funcția de președinte al CSM și-a anunțat candidatura judecatorul Aron Mircea Bucurel, iar pentru cea de vicepreședinte - procuroarea Palade Luminița. În 30 decembrie 2015, cei doi candidați și-au depus proiectele manageriale care au fost imediat publicate pe site-ul CSM. Mandatele președintelui și vicepreședintelui au durata de un an.
În 2016 se încheie și mandatele președintelui și vicepreședintelui de la Înalta Curte de Casație și Justiție, a Procurorului General și a Procurorului Șef al Direcției Naționale Anticorupție. La ședința CSM poate participa președintele Klaus Iohannis, așa cum a făcut în 6 ianuarie 2015. Atunci, aflat la începutul mandatului prezidențial, a criticat ,,exotismul mediatic” al unor anchete de corupție, solicitând stabilirea unor reguli de comunicare a datelor din dosare.