Jurnalul.ro Ştiri Observator Mihai Gâdea, după decizia Curții de Apel Ploiești: „Sunt complet șocat. După ce ne-au luat sediile, acum ne iau apartamentele”

Mihai Gâdea, după decizia Curții de Apel Ploiești: „Sunt complet șocat. După ce ne-au luat sediile, acum ne iau apartamentele”

Mihai Gâdea a avut o primă reacție după decizia Curții de Apel Poiești, care a decis că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, să primească suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la jurnaliștii Mihai Gâdea, Bianca Nae și Mugur Ciuvică.

„ Sunt complet șocat. În nicio democrație din lume, șeful unei instituții de forță nu dă în judecată jurnaliști, le cere sume exorbitante pentru că și-au exercitat dreptul la liberă exprimare. E absolut șocant. Ținând cont de modul în care au cerut dosarul cei de la DNA la ultimul termen al instanței civile, probabil aici este cheia. Totul este limpede. După ce v-am luat sediile, acum vă luăm apartamentele. Cine își imaginează că are 300.000 de lei să plătească doamnei Kovesi aceste pagube, care nu au fost demonstrate în niciun fel? Și îi așteptăm să vină să ne ia apartamentele. Pe de altă parte, această încercare de intimidare să se transforme într-un proces pentru libertatea de exprimare, iar noi vom face acest lucru. Vom merge în instanțele superioare pentru a ne apăra acest drept. Ce mesaj se dă astăzi jurnaliștilor din România? Cine nu este în unitățile militare, cei care ridică întrebări, nu era nimic denigrator, nimic ofensator, era o simplă întrebare. (...)Este un mesaj de forță, o intimidare. Să nu se bazeze nici pe lașitatea noastră și nici pe faptul că vom fi intimidați. Știm un singur lucru, dacă există dreptul la liberă exprimare vom face tot ceea ce putem ca să apărăm acest drept” , a declarat Mihai Gâdea la Antena 3.

Subiecte în articol: mihai gâdea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri