Jurnalul.ro Ştiri Social Ministerul Muncii anunță noi creșteri salariale: Cine va beneficia de aceste majorări

Ministerul Muncii anunță noi creșteri salariale: Cine va beneficia de aceste majorări

Ministerul Muncii introduce un nou drept în Legea salarizării unitare. Potrivit reprezentanţilor ministerului, este vorba despre o majorare salarială de 15% pentru complexitatea muncii care va intra în vigoare în 2019, moment în care salariile vor fi calculate în intregime în funcţie de prevederile noii legi.

De această majorare vor beneficia funcţionarii publici şi personalul contractual din unele instituţii şi autorităţi publice.

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice reiterează faptul că ”începând cu data de 1 iulie 2017 se menţine în plată, la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază”, potrivit art. 38 alin. (2) lit. a) din respectiva lege.

De asemenea, potrivit art.38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/ 2017, ”începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017”.

Totodată, ”începând cu anul 2019, salariile de bază ale personalului bugetar vor fi stabilite în funcţie de salariile prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017”, acolo fiind prevăzută ”o majorare a salariilor de bază de 15% pentru complexitatea muncii, pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din unele instituţii şi autorităţi publice”.

”Majorarea salariilor de bază de 15% pentru complexitatea muncii reprezintă un drept salarial nou, de care personalul menţionat mai sus nu a beneficiat în luna iunie 2017, şi, ca atare, nu poate fi acordat începând cu luna iulie 2017. Rezultă că majorarea salarială de 15% pentru complexitatea muncii va deveni aplicabilă în anul 2019, etapă în care salariul va fi determinat în raport cu salariul de bază prevăzut în anexele la lege”, anunţă Ministerul Muncii.

Dispoziţiile Legii salarizăriii unitare se aplică personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, unităţile teritoriale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetelelocale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.

De asemenea, documentul se aplică şi altor categorii de personal, dar nu şi personalului din Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.ObservatorTv

Subiecte în articol: majorari salariale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri