Ministrul german de interne, Horst Seehofer, a confirmat agenţiei DPA că intenţionează să demisioneze, aşa cum afirmaseră duminică seara surse din Uniunea Creştin Socială (CSU) citate de agenţiile internaţionale de presă.
Potrivit DPA, Seehofer urmează să renunţe şi la conducerea partidului, o decizie pe care liderul grupului parlamentar al CSU, Alexander Dobrindt, o consideră inacceptabilă. "Am spus că da, voi face disponibile ambele posturi în cel mult trei zile", a declarat ministrul la primele ore ale zilei de luni, după discuţii cu ceilalţi lideri ai CSU, la sediul din Munchen al partidului.
CSU, formaţiunea bavareză aliată cu Uniunea Creştin Democrată (CDU) a cancelarului Angela Merkel, a declanşat o criză în coaliţia de guvernământ, din cauza divergenţelor cu creştin-democraţii în privinţa controlului imigraţiei. Şi în cadrul CDU au avut loc consultări de urgenţă, la Berlin.
CDU şi CSU urmează să negocieze în următoarele zile situaţia lui Seehofer şi implicit viitorul politic al acestuia. Ministrul de interne a anunţat luna trecută că intenţionează să oprească la frontierele Germaniei migranţii deja înregistraţi în alte ţări din Uniunea Europeană. Cancelarul s-a opus vehement acestei idei, iar după summitul de vineri, de la Bruxelles, a făcut cunoscut că liderii europeni au ajuns la un acord privind înfiinţarea unor centre de procesare a migranţilor, în Europa şi ulterior în nordul Africii. Merkel a încheiat şi înţelegeri bilaterale privind migraţia cu mai multe state membre ale UE.
După şedinţa CDU de duminică, secretarul general al formaţiunii, Annegret Kramp-Karrenbauer, a declarat că "respingerea unilaterală a migranţilor ar trimite, după părerea noastră, un semnal greşit partenerilor noştri europeni". AGERPRES