Jurnalul.ro Ştiri Social Mircea Badea, despre Vlad Pascu, șoferul care a ucis doi tineri: "De unde a luat droguri? Ne uităm la DIICOT, la "miliţie", la magistraţi, la SRI. Ce fac?"

Mircea Badea, despre Vlad Pascu, șoferul care a ucis doi tineri: "De unde a luat droguri? Ne uităm la DIICOT, la "miliţie", la magistraţi, la SRI. Ce fac?"

de Redacția Jurnalul    |   

Mircea Badea a vorbit despre crima comisă de Vlad Pascu, tânărul de 19 ani care a condus drogat și a omorât astfel doi tineri.

"Tema "se urcă drogaţii la volan" nu este, în primul rând, o temă despre volan, că multă lume se proptește în volan. Nu! Eu mă proptesc în cuvântul "drogaţi". Ca să se drogheze, trebuie să aibă cu ce şi, în mod evident, şi drogurile astea par atât de uşor de procurat...

Dacă îmi zici acum "Badea, du-te şi droghează-te!", nu ştiu de unde să o apuc exact. Nu ştiu cum să fac. Sun un prieten? Întreb publicul? Băi, pare că sunt unul dintre puţinii care aş avea, la o adică, problema... Ăsta, bizarul ăsta care a omorât copiii ăia, bizarul ăsta, ca să nu îi spun altfel, defectul ăsta major a fost prins drogat la volan. Prietene, de unde a luat droguri?

Subiectul, în opinia mea, este ăla cu drogurile. Ăla e! Şi, când vorbim despre droguri, ne uităm la DIICOT, la "miliţie", la magistraţi, ba chiar şi la SRI. Ce fac ei, la treaba asta? Ok, pui fiola în bot pe stradă. Este în regulă! Dacă ăsta este nivelul, atunci toate aceste cazuri mâine vor fi mai numeroase, poimâine mai numeroasă şi tot aşa, pentru că, de fapt, sursa acestor probleme o reprezintă drogurile", atrage atenția realizatorul tv în emisiunea În Gura Presei, de la Antena 3 CNN.

Vlad Pascu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind anchetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influenţa unor substanţe interzise şi vătămare corporală din culpă.

În accident și-au pierdut viața o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani. Au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără de 20 de ani. 

Șoferul a ieșit pozitiv la consumul de cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri