Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum a ajuns Prinţul Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite să salvează Credit Suisse

Cum a ajuns Prinţul Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite să salvează Credit Suisse

de Redacția Jurnalul    |   

Credit Suisse Group AG a crescut cu până la 7,5% în urma perspectivei ca prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, să preia o participaţie în proiectul de divizare a băncii de investiţii a firmei elveţiene, scrie Bloomberg.

Bin Salman ar putea investi aproximativ 500 de milioane de dolari în vehiculul respectiv, potrivit unor persoane direct implicate în subiect. Printre alţi investitori s-ar putea număra Atlas Merchant Capital al fostului director general al Barclays Plc, Bob Diamond, au declarat persoanele în cauză, care au cerut să nu fie identificate, întrucât deliberările sunt private.

Saudi National Bank, deţinută în proporţie de 37% de fondul suveran de investiţii al naţiunii, este deja un investitor ancoră în majorarea de capital a Credit Suisse. O investiţie suplimentară din partea naţiunii bogate în petrol ar spori încrederea în eforturile de restructurare ale creditorului.

Banca cu sediul la Zurich a extins câştigurile de vineri, când comentariile preşedintelui Axel Lehmann au contribuit la întreruperea unei serii de pierderi de 13 zile. Acţiunile s-au tranzacţionat la 3,11 franci elveţieni, la ora 12:10 p.m. la Zurich. Acestea au scăzut cu aproximativ 63% în 2022.

Lehmann a declarat că situaţia lichidităţilor băncii s-a îmbunătăţit şi că au fost stopate ieşirile uriaşe de active ale clienţilor de la începutul trimestrului. Scăderile din ultimele săptămâni au împins acţiunile aproape de nivelul pe care creditorul elveţian îl propune investitorilor în cadrul majorării de capital, ceea ce a afectat atractivitatea ofertei pentru investitori.

Posibila investiţie a liderului Arabiei Saudite, cunoscut sub numele de MBS, ar fi o nouă demonstraţie a forţei legăturilor lui Michael Klein, CEO-ul CS First Boston, cu Orientul Mijlociu. Conexiunile sale în regat au fost o parte esenţială a planurilor pentru banca de investiţii şi pentru majorarea de capital. El a fost implicat direct în sprijinirea alinierii investiţiei de către Saudi National Bank, permiţându-i acesteia să preia o participaţie de până la 9,9%, potrivit unor persoane direct implicate în subiect.

Legăturile lui Klein cu Orientul Mijlociu datează cel puţin de pe vremea când acesta era la Citigroup, unde a condus negocierile din timpul crizei financiare pentru o injecţie de capital de 7,5 miliarde de dolari din partea Abu Dhabi. De asemenea, el a supervizat echipa Citigroup care a ajutat Dow Chemical Co. să obţină o finanţare din partea Kuwait Investment Authority.

Credit Suisse a anunţat luni că a finalizat, de asemenea, emisiunea de noi datorii în valoare de 5 miliarde de dolari, parte a planurilor de consolidare a bilanţului său, şi că va oferi un plan de finanţare actualizat pentru 2023 atunci când va publica rezultatele celui de-al patrulea trimestru, pe 9 februarie. Noile acţiuni vor începe să fie tranzacţionate pe 9 decembrie.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: mohammed bin salman credit suisse
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri