Jurnalul.ro Ştiri Externe Moscova a anunțat că Marea Britanie trebuie să-şi reducă personalul diplomatic în Rusia cu peste 50 de persoane

Moscova a anunțat că Marea Britanie trebuie să-şi reducă personalul diplomatic în Rusia cu peste 50 de persoane

 Moscova a anunţat sâmbătă că Marea Britanie va trebui să-şi reducă personalul diplomatic în Rusia cu peste 50 de persoane în cadrul cazului Skripal care a cauzat o gravă criză cu ţările occidentale, relatează AFP.  

 
'Rusia a sugerat paritatea. Partea britanică are un excedent de peste 50 de persoane', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zakharova.  
 
Vineri, Moscova a dat termen de o lună Londrei pentru a reduce efectivul diplomatic în Rusia la acelaşi nivel cu cel al misiunilor diplomatice ruse în Regatul Unit.  
 
Aceste noi măsuri, după plecarea a 23 de diplomaţi britanici care au părăsit deja Rusia, constituie represalii la apelurile Londrei adresate aliaţilor săi pentru expulzarea unor diplomaţi ruşi.  
 
La Londra, o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe, a declarat sâmbătă că sunt examinate implicaţiile măsurilor anunţate de Moscova.  
 
Otrăvirea la 4 martie pe teritoriul britanic a fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia a provocat un val de expulzări, în total 300 de diplomaţi de ambele părţi.  
 
Peste 150 de diplomaţi ruşi au fost expulzaţi de către SUA şi alte ţări, între care membri ai UE şi ai NATO. În represalii, Moscova a luat măsuri identice în cazul a peste 140 de diplomaţi.  
 
Londra acuză Rusia de otrăvirea fostului spion rus şi al fiicei sale în pofida dezminţirilor Moscovei care a cerut convocarea unei sesiuni extraordinare a Consiliului executiv al Organizaţiei pentru interzicerea armelor chimice (OIAC).AGERPRES 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri