Jurnalul.ro Ştiri Justitie Motivare ICCJ: Bogdan Olteanu a profitat de funcţia sa pentru a obţine sume uriaşe de bani

Motivare ICCJ: Bogdan Olteanu a profitat de funcţia sa pentru a obţine sume uriaşe de bani

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţin că Bogdan Olteanu a profitat de influenţa pe care o avea ca al treilea om în stat, pentru a obţine sume uriaşe de bani, respectiv un milion de euro în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.


"Inculpatul a profitat de influenţa deţinută în baza funcţiei pe care o deţinea pentru a obţine sume uriaşe raportat la veniturile la care era îndreptăţit, ignorând exigenţele de etică pe care le presupune calitatea de ales public. Fapta apare cu atât mai gravă având în vedere poziţia pe care o deţinea inculpatul la momentul săvârşirii statului, cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor, considerată a treia poziţie în ierarhia funcţiilor statului, ceea ce îi permitea să influenţeze activitatea a numeroase instituţii", se arată în motivarea judecătorilor, prin care Bogdan Olteanu a fost plasat în arest la domiciliu.

Magistraţii mai arată faptele de care este acuzat Bogdan Olteanu reprezintă şi acum un pericol pentru ordinea publică, chiar dacă ele au fost descoperite de organele judiciare în luna ianuarie 2016, la aproape 8 ani de la săvârşire, generând şi în prezent în rândul societăţii "puternice reacţii negative, care persistă cu aceeaşi intensitate".

În opinia instanţei, circumstanţele personale favorabile lui Bogdan Olteanu (are un nivel ridicat de instruire, nu are antecedente penale, este integrat în societate) nu poate justifica cercetarea acestuia în libertate sub control judiciar, aşa cum a cerut fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Pe 29 iulie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea DNA de arestare preventivă a lui Bogdan Olteanu, acesta fiind plasat în arest la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

Bogdan Olteanu este acuzat că, în perioada iulie - noiembrie 2008, în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la Sorin Ovidiu Vîntu suma de un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri