Jurnalul.ro Ştiri Locale Mureş: O persoană surprinsă de o viitură la Moreşti, salvată cu tiroliana

Mureş: O persoană surprinsă de o viitură la Moreşti, salvată cu tiroliana

Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă 'Horea' al judeţului Mureş, colonel Dorin Oltean, a declarat luni, pentru AGERPRES, că persoana surprinsă de o viitură pe o insulă din mijlocul râului Mureş, la Moreşti, a fost salvată cu tiroliana.

'La Moreşti, o persoană a fost surprinsă pe o insuliţă, apa creştea continuu. Am trimis acolo scafandri şi alpinişti şi am solicitat intervenţia elicopterului. Întrucât elicopterul nu a putut interveni cu troliul, fiind mulţi copaci în zonă, s-a apelat la o altă soluţie. Prin metode specifice a fost trasă pe insulă o coardă şi un ham. Cu ajutorul acestui dispozitiv, denumit tiroliană, un alpinist a trecut pe insulă şi am reuşit să aducem la mal persoana blocată', a spus şeful ISU Mureş.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri