Jurnalul.ro Tech NASA va crea un sistem avansat de observare a Pământului

NASA va crea un sistem avansat de observare a Pământului

NASA a anunţat că va crea un sistem avansat de observare a Pământului cu ajutorul căruia se va putea monitoriza ce se întâmplă la sol, în atmosferă şi chiar şi sub suprafaţa Terrei.

Sistemul este compus din 5 sateliţi speciali care vor lucra în tandem să creeze o hartă 3D a Pământului, de la sol la atmosferă. Scopul proiectului este oprirea încălzirii globale, dar şi evitarea dezastrelor naturale și a incendiilor de vegetaţie.

Proiectul a fost dezvoltat în ultimii 4 ani după recomandarea primită de la cercetătorii din întreaga lume.

„La fiecare 10 ani, cei mai buni cercetători din Statele Unite şi din întreaga lume se reunesc să creeze o strategie pentru un deceniu. Şi au recomandat să organizăm misiuni care împreună să formeze Sistemul de Observare a Planetei. Aceşti sateliţi se vor uita către Pământ, fiecare cu propriul scop. Şi vor integra toate datele şi vor avea o abordare comună”, a declarat dr. Thomas Zurbuchen, Associate Administrator for the Science Mission Directorate.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: nasa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri