Jurnalul.ro Special Interviuri „Neuronii nu pot trăi fără a fi irigaţi de sânge decât 3-4 minute”

„Neuronii nu pot trăi fără a fi irigaţi de sânge decât 3-4 minute”

de Florin Condurateanu    |   

Chirurgia pe vasele de sânge este de o importanţă deosebită, pentru că ea salvează picioare de la amputare, domoleşte varicele, restabileşte circulaţia sângelui spre creier. Ne povestește despre aceste intervenții delicate chirurgul Mircea Pătruţ, doctor în Știinţe Medicale și fost şef al Centrului de boli cardiovasculare al armatei şi al Clinicii de chirurgie cardiovasculară SCJU Constanța. 

 

Florin Condurăţeanu – Domnule profesor Mircea Pătruţ, cum acţionaţi pe arterele carotide în caz de înfundare, când creierul e în mare pericol?

Prof. Mircea Pătru – Urgenţa intervenţiei pe arterele carotide este foarte mare, neuronii nu pot trăi fără a fi irigaţi de sânge decât 3-4 minute. Celulele muşchiului cardiac, când este o blocare a alimentării cu sânge, pot supravieţui şi 5 ore, e mai mare timpul în care se pot topi cheagurile. Se pot monta bypass-uri la cord. Eu intervin şi pe carotide, în cazul înfundării acestor artere spre creier, curăţ grăsimile depuse pe pereţii arterelor, scot şi cămaşa interioară a pereţilor vasului, îi pun şi un petic la sfârşit pentru a lărgi carotida, ca să asigure un debit suficient de sânge spre creier. În ischemie, înainte de a interveni pe pereţii carotidei, fac un şunt, un traseu ocolitor al punctului înfundat, iau sânge de dinainte şi prin această derivaţie, şunt, îl duc spre zona de dincolo de intervenţie pentru a alimenta creierul, a asigura sânge spre neuroni.

 

F.C.: – Aţi făcut zeci de mii de operaţii pe cord şi pe vase și aţi evitat să le fie tăiate picioarele unor bolnavi cu circulaţia aproape oprită spre membrele inferioare...

Prof. dr. M. Pătruţ – Celor cu arterite, cu depuneri grave de grăsimi pe arterele picioarelor, cu cheaguri pe aceste artere, le curăţ interiorul arterelor de depunerile de grăsimi, cam ca la carotidele spre creier, iar dacă deteriorarea circulaţiei în arterele picioarelor este pe suprafaţă mare, montez bypass-uri ca la inimă. Prelevez vase de la bolnav, se utilizează şi vase sintetice, ca şi vase de la animale, biologice. Când aproape că nu mai sunt hrănite cu sânge, picioarele cu probleme se răcesc, devin ruginii, apar dureri mari, se cangrenează.

 

F.C.: – Recent, aţi operat de varice câteva vedete, pe Mihai Mitoşeru, pe Adriana Bahmuţeanu. Au plecat pe picioarele lor după intervenţie, fără suferinţele aduse de boala varicoasă.

Prof. dr. M. Pătruţ –  Nu se mai face strippingul acela, cu smulgerea venei varicoase. Eu acţionez cu laser şi unde de radiofrecvenţă. Pe vena cu varice, acele supape care nu lasă sângele să circule decât spre inimă nu acţionează bine şi sângele se întoarce spre labele picioarelor, pe contrasens, băltind, afectând circulaţia venoasă. Eu izolez aceste vene cu varice, ele nu mai creează aspectul urât, vineţiu, creez alte trasee care ocolesc pe aceste vene cu varice, pe care le-am scos din circuit.

 

F.C.: – Executaţi cu rezultate bune şi intervenţii pe vase împotriva impotenţei...

Prof. dr. M. Pătruţ – Eu intervin doar în impotenţa vasculară, există şi alte cauze de impotenţă, nervoasă, psihică. Eu acţionez pe vasele care nu mai duc suficient sânge spre penis. Iau sânge din artera femurală, artera piciorului şi îl duc spre vasele posterioare ale penisului. E un fel de bypass, utilizez doar vase biologice de la animale sau de la cel operat.

Chirurgia pe vase înseamnă un salt uriaş, precum cel din chirurgia pe cord sau cardiologia intervenţională de montare de stenturi şi deblocare a vaselor cu cateterul.

Subiecte în articol: dr. Mircea Pătruţ
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri