Jurnalul.ro Timp liber “Next Star”. 14 copii dedică numărul lor de arte marțiale unui coleg... plecat prea repede din această lume

“Next Star”. 14 copii dedică numărul lor de arte marțiale unui coleg... plecat prea repede din această lume

Joi, 23 februarie, de la ora 20.30, la Antena 1, 14 copii vor dedica demonstrația lor de arte marțiale pe care au pregătit-o pentru “Next Star” colegului lor, Andi, plecat prea repede din această lume.

“Am hotărât ca acest număr să fie dedicat lui Andi. Demonstrația noastră începe cu două mesaje și reprezintă ceea ce noi am învățat de la Andi, de la moartea lui, anume: “Prețuiește viața!” și „Alege să fii fericit!””, spune instructorul trupei Akikai, înainte ca cei 14 copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani să urce pe scena de la “Next Star”. “El și-ar fi dorit foarte mult să continue mișcarea pe care o facem la club, a fost la noi la antrenamente dar, din cauza unei boli necruțătoare, nu mai este printre noi”, adaugă acesta.

“Andi își dorea să participe la campionate, la evenimente și emisiuni de televiziune. Eu cred că Andi ne încurajează și ne ține pumnii pentru “Next Star””, spune unul dintre colegii copilului dispărut.

Cum vor aprecia jurații Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa și CRBL demonstrația de arte marțiale pregătită de copiii din Tecuci, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 23 februarie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție “Next star” prezentată de Dan Negru.

 

 

Subiecte în articol: Next Star
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri