Jurnalul.ro Timp liber Next Star. 14 copii nevăzători îi emoționează până la lacrimi pe cei patru juraţi

Next Star. 14 copii nevăzători îi emoționează până la lacrimi pe cei patru juraţi

Joi, 17 noiembrie, de la ora 20.30, pe scena de la „Next Star” vin să cânte “Veverițele năzdrăvane” - 14 copii nevăzători, cu vârsta între 11 și 14 ani, din București, iar momentul lor îi va emoționa până la lacrimi pe jurați.

“Copiii aceștia vor să fie tratați ca niște oameni normali, nu au venit să ceară milă, ci să vă impărtășească bucuria lor de a cânta”, spune prezentatorul show-ului, Dan Negru.

Fiecare copil cântă la mai multe instrumente, iar unii dintre ei au un auz absolut. Cu toate astea, copiii nu reușesc să-și găsească un profesor de muzică, cei mai mulți dintre dascăli refuzând să-i antreneze atunci când aud că este vorba despre niște nevăzători.

Printre copiii care vor urca joi, pe scena de la “Next Star”, se află Alin, un puști care a impresionat jurații în sezonul trecut cu faptul că face escaladă de performanță, Flaviu, un băiat care le va arăta tuturor cât de bine merge pe monociclu (vehicul cu o singură roată, folosit de acrobați în circuri), după ce a învățat singur să facă asta, și Andra, o fată care recunoaște notele muzicale din orice zgomot.

Ce cadou vor primi acești copii din partea echipei “Next Star” și cu ce melodie îi vor emoționa ei pe jurații Alina Eremia, Pepe, CRBL și Dorian Popa, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi, 17 noiembrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediție a talent-show-ului prezentat de Dan Negru.

 

Subiecte în articol: Next Star jurati nevazatori lacrimi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri