Jurnalul.ro Timp liber Next Star - ediţia 4: Demonstrații de gătit și magie, dans chinezesc și muzică populară

Next Star - ediţia 4: Demonstrații de gătit și magie, dans chinezesc și muzică populară

Dans chinezesc, muzică pop i populară, dar i demonstraii de gătit i magie joi, 6 octombrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediie a talent show-ului pentru copii “Next Star”, prezentat de Dan Negru, la Antena 1. O ediie emoionantă i spectaculoasă în care juraii Alina Eremia, Dorian Popa, Pepe i CRBL nu se vor feri să lăcrimeze atunci când emoia transmisă de copii va fi una copleitoare i nici să sară de pe scaun atunci când prestaia micuilor din faa lor va fi una uimitoare. De altfel, joi, la “Next Star”, se va acorda cel de-al doilea trofeu “Golden Star”, din cele patru posibile, care va trimite astfel un al doilea copil direct în marea finală. Cine va fi norocosul, telespectatorii Antenei 1 vor vedea joi seara.

În aceeai ediie, Andrei Maria (14 ani), câtigătorul show-ului Junior Chef”, vine la “Next Star” să gătească pentru cei patru jurai i să le arate câteva trucuri pe care acetia le vor putea aplica în propria bucătărie. De asememea, pe scena show-ului destinat copiilor talentai va urca Marius, un băiat cu o impresionantă poveste de viaă, care vine să cânte muzică populară, acompaniat de un taraf. Felul în care acest copil abandonat la natere i luat în grijă, pe când era un bebelu de apte luni, de o femeie de ispravă din ieu Odorhei, judeul Bistria-Năsăud, îi va interpreta cântecul despre mamă pregătit pentru „Next Star îi va răscoli pe jurai.

i tot joi, Dan Negru îi va îndemna pe jurai să spună care au fost primele personalităi pe care le-au văzut în carne i oase. Dacă CRBL îi amintete de maestrul Dem Rădulescu, iar Pepe de cântăreul i compozitorul Laureniu Cazan, rămâne de aflat ce vor spune mai tinerii Alina Eremia i Dorian Popa.

De asemenea, joi, Alina Eremia va avea parte de o mare surpriză: un copila îi va face o serenadă. Cum sună cântecelul compus pe loc de micu pentru ea i cu ce anume o compară acesta pe Alina, telespectatorii vor vedea pe 6 octombrie.

Ce alte mărturisiri se vor mai face pe scena show-ului i care sunt ceilali copii care vor intra în competiia pentru marele trofeu al acestui sezon, telespectatorii Antenei 1 vor descoperi joi, 6 octombrie, de la ora 20.30, într-o nouă ediie a show-ului “Next Star”.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri