Jurnalul.ro Ştiri Externe Nigeria: 100 de copii prinși sub dărâmături după prăbușirea unei clădiri în care se afla o școală

Nigeria: 100 de copii prinși sub dărâmături după prăbușirea unei clădiri în care se afla o școală

Aproximativ 100 de copii şi multe alte persoane ar putea fi prinse sub dărâmături după prăbuşirea, miercuri, a unei clădiri în care se afla o şcoală primară în oraşul Lagos, capitala economică a Nigeriei, relatează Reuters. 

"Se crede că multe persoane, între care copii, sunt în prezent prinse sub dărâmături", a declarat Ibrahmi Farinloye, 
purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă, adăugând că numărul victimelor încă nu este încă clar. 

Locuitorii din zonă au afirmat că aproape 100 de copii erau în şcoala care se afla la etajul trei al clădirii. La operaţiunile de salvare participă şi angajaţi ai Crucii Roşii şi poliţişti. 

Clădirea se află în zona Ita-faji a insulei Lagos, care iniţial a fost centrul oraşului-lagună înainte de a se extinde pe continent. 

Nigeria este frecvent afectată de prăbuşiri ale clădirilor ca urmare a unei aplicării ineficiente a reglementărilor şi a materialelor de construcţie de slabă calitate folosite de multe ori. În 2016, peste 100 de persoane au murit în urma prăbuşirii unei biserici în sud-estul Nigeriei. 

În Lagos, în acelaşi an, o clădire cu cinci etaje care se afla încă în construcţie s-a prăbuşit, cel puţin 30 de persoane pierzându-şi viaţa. 

O şcoală plutitoare construită pentru a rezista furtunilor şi inundaţiilor s-a prăbuşit de asemenea în Lagos în 2016, nefiind înregistrate victime.

AGERPRES

Subiecte în articol: Nigeria cladire prabusita scoala
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri