Cel puţin două persoane au fost arestate sâmbătă seara la Hollywood, după ce două manifestaţii, una a adversarilor preşedintelui Donald Trump şi cealaltă a susţinătorilor acestuia, au scăpat de sub control şi s-a produs o confruntare între cele două tabere, relatează postul NBC, citat de agenţia Xinhua.
Manifestaţia anti-Trump, organizată de organizaţia 'Refuse Fascism L.A', a făcut parte din protestul desfăşurat la scară naţională şi în cadrul căruia au avut loc demonstraţii şi în alte oraşe, printre care se numără New York, Philadelphia, Houston şi Atlanta.
Demonstraţiile s-au desfăşurat paşnic, singura excepţie fiind cea de la Hollywood, unde incidentele între susţinătorii şi adversarii lui Trump sunt ceva obişnuit de când acesta a devenit preşedinte.
La protestul de sâmbătă susţinătorii liderului de la Casa Albă s-au intersectat cu cei circa o sută de participanţi la protestul împotriva acestuia pe Bulevardul celebrităţilor, aproape de Steaua lui Donald Trump, vandalizată de două ori anul trecut. La început, taberele s-au confruntat în lozinci. 'Fără KKK (Ku Klux Klan n.red). Fără fascişti în SUA. Fără Trump !', a scandat o tabără, în timp ce cealaltă a replicat cu lozinci se susţinere a lui Donald Trump.
Dar apoi spiritele s-au încins şi poliţia a arestat cel puţin doi manifestanţi din tabăra pro-Trump, care i-ar fi lovit cu pumnii pe unii protestatari din cealaltă tabără. În final, poliţia a despărţit cele două grupuri, fără să se înregistreze şi alte incidente.AGERPRES