Ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode, dă asigurări că metroul din cartierul Drumul Taberei va fi gata până la data de 30 iunie 2020. O nouă promisiune dintr-un șir lung de promisiuni care au în centru deschiderea circulației metroului.
Metroul din Drumul Taberei ar fi trebuit să fie gata încă din anul 2015, în baza contractului semnat în 2011, însă de atunci amânările au devenit ceva normal.
„Îmi asum încă o dată și aici, în fața dumneavoastră, punerea în funcțiune cu călători, până la data de 30 iunie 2020, a Magistralei M5, tronsonul Drumul Taberei – Eroilor, inclusiv stația și Depoul Valea Ialomiței. Tot în această perioadă, îmi propun finalizarea achiziției și livrarea în termenul contractual a materialului rulant – 13 trenuri noi până în decembrie 2023.”, a declarat Lucian Bode, miercuri, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.