Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme neobișnuit de caldă în luna noiembrie. Iată prognoza meteo

Vreme neobișnuit de caldă în luna noiembrie. Iată prognoza meteo

de Redacția Jurnalul    |   

Administrația Națională de Meteorologie anunță că în următoarele patru săptămâni temperaturile medii vor fi peste cele normale în toată țara.

În săptămâna 23-30 octombrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, în special în regiunile sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar și deficitar în cele sudice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 30 octombrie- 6 noiembrie, temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

În săptămâna 6– 13 noiembrie, temperatura medie aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

În săptămâna 13– 20 noiembrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor avea o tendință spre excedent în cea mai mare parte a țării, au precizat meteorologii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: prognoza meteo noiembrie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri