În luna februarie, pe platforma Webdidactica, vor avea loc mai multe webinare care au ca temă predarea centrată pe competențe, conform evaluărilor de tip PISA și viziunea asupra noilor subiecte de Evaluare Națională.
Înscrierile au loc în perioada 20 ianuarie – 4 februarie 2021 și se realizează prin completarea unui formular pe site-ul www.fundatiadanvoiculescu.ro
”În contextul noilor schimbări privind subiectele de la Evaluarea Națională și urmărind interesul direct al elevilor, ne-am propus să oferim un suport profesorilor, în mod special celor de matematică și limba română, care sunt materii de examen. Vom organiza aceste webinare, care își propun să aducă o înțelegere în abordarea didactică, pentru a ajuta elevii să se familializeze cu subiectele și să excludă teama de nou”, a declarat Trisi Cristea, Director General Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Webinarele sunt organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Centrul de Carte Străină Fischer International, Academia de Inovare și Schimbare prin Educație din Republica Moldova, Greco, MGT Educațional, în cadrul campaniei “Liga Profesorilor Excepționali”.
Toate webinarele din cadrul campaniei “Liga Profesorilor Excepționali”sunt GRATUITE!
Cadrele didactice înscrise în program vor primi un certificat de participare.
Webinarele vor avea loc în perioada 8-26 februarie.