Jurnalul.ro Timp liber Monden Nottingham Cottage - Casa "modestă" în care vor locui prinţul Harry şi Meghan Markle

Nottingham Cottage - Casa "modestă" în care vor locui prinţul Harry şi Meghan Markle

Anunţul logodnei dintre prinţul Harry şi actriţa americană Meghan Markle a trezit curiozitatea multor jurnalişti din presa internaţională, care doresc să afle data exactă a nunţii, modelul ce va fi ales pentru rochia de mireasă şi locul în care va locui noul cuplu princiar britanic, relatează ediţia online a ziarului spaniol La Vanguardia. 

La această ultimă întrebare a răspuns luni purtătorul de cuvânt de la Clarence House, care a informat într-un comunicat că prinţul Harry şi Meghan Markle se vor muta în Nottingham Cottage, un complex imobiliar ce face parte din structura Palatului Kensington, unde locuiesc deja prinţul William şi membrii familiei sale. 

Nottingham Cottage este prima reşedinţă în care au locuit, după ce s-au căsătorit, prinţul William şi Kate Middleton. 

Cu mult înainte de ei, reşedinţa a fost ocupată de secretarul particular al prinţului Philip, Miles Hunt-Davis, şi de soţia lui, Gay. Mai târziu, în Nottingham Cottage au locuit sora prinţesei Diana, Jane Fellowes, şi soţul acesteia, Robert Fellowes. 

Prinţul Harry spune că această reşedinţă este "un loc primitor". Potrivit La Vanguardia, aceste cuvinte sunt generoase, deoarece ele se referă la un spaţiu imobiliar ce cuprinde doar două dormitoare, o sufragerie şi o bucătărie. Este o locuinţă pe care mulţi o consideră austeră în comparaţie cu restul aripilor Palatului Kensington, dar pe care noul cuplu princiar britanic o consideră "ideală". 

Noua locuinţă are o suprafaţă de 125 de metri pătraţi şi este amplasată într-un complex adiacent al Palatului Kensington, care este înconjurat de grădini imense. Prinţul Harry a precizat că nu are nevoie de mai mult spaţiu locuibil şi că intimatea lui şi a viitoarei sale soţii este garantată. 

Reşedinţa este situată în apropiere de White Garden, o grădină care reprezintă un omagiu adus prinţesei Diana. În aceeaşi grădină cei doi tineri au înregistrat mesajul video, ce a fost difuzat luni, prin care şi-au anunţat oficial logodna.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri