Jurnalul.ro Ştiri Justitie Noul procuror general al României și-a preluat oficial mandatul

Noul procuror general al României și-a preluat oficial mandatul

de Redacția Jurnalul    |   

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) informează că actuala șefă DNA Iași, Cristina Chiriac, și-a preluat mandatul pentru funcția de Procuror General și că va fi la conducea ICCJ pentru un mandat de trei ani.

Noul Procuror General al ÎCCJ a oferit și o declarație cu privire la preluarea mandatului.

„Cu ocazia învestirii mele în funcția de Procuror General, doresc să exprim profunda recunoștință pentru încrederea acordată și să reafirm angajamentul ferm față de valorile fundamentale ale statului de drept.

Preluarea acestei responsabilități reprezintă nu doar o onoare, ci și o misiune deosebit de importantă, care implică responsabilitate, echilibru și determinare. Activitatea Ministerului Public trebuie să se desfășoare în mod constant sub semnul legalității, imparțialității și profesionalismului, în beneficiul cetățenilor și al societății în ansamblu”, a declarat Cristina Chiriac, în comunicatul transmis, miercuri, de ÎCCJ.

Chiriac a precizat că prioritatea mandatului său este „ consolidarea încrederii publice în actul de justiție, prin asigurarea unei activități eficiente, transparente și predictibile a parchetelor”.

Ea a precizat că va „susține întărirea capacității instituționale, protejarea independenței procurorilor și promovarea unui climat profesional bazat pe integritate și respect reciproc”.

Șefa ÎCCJ a vorbit și despre combaterea corupției.

„Combaterea corupției, a infracțiunilor care constituie domeniile prioritare ale Ministerului Public, precum și a oricăror forme de încălcare a legii va constitui o direcție esențială, abordată cu fermitate, dar și cu respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale”, a declarat Chiriac.

Ea spune că-și asumă noua funcție cu responsabilitate.

„Sunt conștientă de așteptările ridicate ale societății și îmi asum această funcție cu responsabilitate, deschidere și determinarea de a contribui la consolidarea unui sistem judiciar puternic și credibil. Vă asigur că îmi voi exercita atribuțiile cu bună-credință, profesionalism și respect față de lege și cetățeni”, a declarat Chiriac.

Decretele de numire ale șefilor marilor parchete au fost semnate săptămâna trecută de Nicușor Dan.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri