Jurnalul.ro Cultură Carte O carte care vă va schimba viziunea asupra vieţii, exclusiv cu Jurnalul

O carte care vă va schimba viziunea asupra vieţii, exclusiv cu Jurnalul

de Adi Munteanu    |   

Jurnalul vă oferă o carte în trei volume, de altă factură faţă de cele propuse până acum. O carte de spiritualitate, despre misterele vieţii, având în vedere că viaţa este într-adevăr un mister. Scopul? Ni-l sintetizează autorul în câteva cuvinte: „Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii”. Trebuie spus că această carte nu este pentru oricine. Cei care se aşteaptă la explicaţii ştiinţifice şi savante pe tema vieţii nu le vor regăsi. Este un tratat de referinţă în domeniul spiritualităţii, care merită citit, câteodată cu pixul şi caietul alături. Cei care au parcurs acest studiu mărturisesc că le-a schimbat viziunea despre viaţă!

 

Iată ce spune Scarlat Demetrescu despre carte: „M-am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-şi potolească întrucâtva setea de a cunoaşte marile mistere ce-l înconjoară. Ştiu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-şi întrebarea: Dar de unde ştie autorul cărţii de aceste mistere ale universului?”.

Întrebarea e firească şi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităţilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiţi fraţi ai lor de pe pământ. La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoştinţele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimişii săi.

Aşadar această lucrare este un mănunchi de cunoştinţe adunate de la diferiţi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cereşti. (...)

Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui şi a iubirii.

Comparând viaţa omului primitiv cu aceea a omului din ţările civilizate de azi, constatăm o prăpastie imensă. Într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neştiutor, încât îşi ducea viaţa aproape ca un animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să-şi astâmpere foamea, când pe marginea mărilor - adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin păduri - culegând fructele arborilor, când prin câmpii - smulgând rădăcini şi tulpini suculente.

Azi omul civilizat se răsfaţă în locuinţe comode şi somptuoase, îşi procură hrană peste necesar, se împodobeşte cu haine scumpe, iar mintea i se înalţă de la preocupările animalice de altădată la probleme subtile, invenţii minunate, descoperiri ştiinţifice, subiecte care ajung până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Tatăl – Creatorul lumilor.

Cu toată această ascensiune infinită a minţii omeneşti, adâncindu-se în studiul materiei şi al forţelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfârşită de mistere.

Într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care vieţuim. Azi comunicăm peste mări şi continente, zburăm spre înălţimile cerului şi străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte ştim, de câte am realizat şi, cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea omenească, aşteptându-şi soluţia, încât ne îngrozim de numărul şi profunzimea lor.

Comparând cunoştinţele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obţinem o relaţie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă şi apa unui ocean. Cunoaştem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu ştim nimic faţă de câte suntem chemaţi să aflăm.

Azi, omenirea a făcut un pas pe treapta evoluţiei, motiv pentru care nu mai este nevoie ca aceste cunoştinţe să fie atât de ascunse. Nu se mai şoptesc la ureche, nu se mai propovăduiesc prin păduri, temple ori munţi izolaţi, ca în alte vremuri, ci se scriu şi se pun la îndemâna tuturor; dar chiar şi în zilele noastre încă nu pot fi înţelese decât de foarte puţini.

Omul a ajuns azi la un alt nivel moral şi intelectual şi, pentru a se înălţa, i se oferă asemenea cunoştinţe, asimilate cu nesaţ de cei chemaţi, de cei pregătiţi spiritual. Aceste cunoştinţe vor contribui la schimbarea conduitei omului, la lărgirea orizontului concepţiei sale despre viaţă şi natură, pregătindu-l pentru o viaţă mai bună şi mai iubitoare.

Cititorule, citeşte cu răbdare şi atenţie această carte de ştiinţă şi filosofie cerească, pentru că îţi va lumina şi înălţa sufletul”.

Scarlat Demetrescu (26 iulie 1872 - 11 octombrie 1945) a fost un profesor de științe naturale și geografie la Liceele Sf. Sava și Gheorghe Lazăr. Simultan cu o intensă activitate de profesor și publicist, a fost subdirector la Senat, geolog la Institutul Geografic al României și a condus revista spiritistă „B. P. Hașdeu”. Pe lângă numeroasele manuale de botanică și zoologie apărute între 1913 și 1929, cel mai cunoscut medium din România publică şi câteva preţioase lucrări de spiritualitate: „Viața dincolo de mormânt" (1928); „Greșeli din alte vieți" (1932); „Cercetări în domeniul metapsihic și spiritist" (1933); „Din tainele vieții și ale universului" (1939).
 

Caută astăzi la difuzorii de presă ultimul volum al cărții „Din tainele vieții și ale universului", la prețul de 25 de lei cu ziar inclus. Dacă le-ai ratat pe primele două, comandă-le la numărul 0787.802.913 sau pe marketing@jurnalul.ro.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri