Jurnalul.ro Ştiri Observator O garnitură de tren marfar a deraiat în staţia Leţca; circulaţia feroviară blocată între Jibou şi Dej

O garnitură de tren marfar a deraiat în staţia Leţca; circulaţia feroviară blocată între Jibou şi Dej

Zece vagoane ale unei garnituri de tren marfar încărcată cu sare au deraiat sâmbătă dimineaţă, la ora 0,55, în staţia Leţca din judeţul Sălaj, nefiind înregistrate victime, însă circulaţia feroviară este blocată între Jibou şi Dej, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sălaj, Lucian Jacodi.

Potrivit sursei citate, zece vagoane din cele 29 ale garniturii au ieşit de pe şine, iar opt dintre acestea sunt răsturnate. O echipă operativă a ISU Sălaj este la faţa locului, în zonă urmând a ajunge şi o macara care să ridice vagoanele.

De asemenea, Lucian Jacodi a precizat că pasagerii trenurilor de călători care trebuiau să circule pe ruta respectivă au fost şi vor fi preluaţi cu autocare până la reluarea traficului feroviar.  

Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri