Andrew Puzder, nominalizat de preşedintele american Donald Trump ca ministru al Muncii, a anunţat miercuri că se retrage, pe fondul incertitudinilor în privinţa voturilor pe care urma să le obţină din partea republicanilor din Senatul SUA, transmite Reuters.
Puzder, manager în domeniul fast-food, a declarat că a luat decizia după ce s-a consultat cu familia.
"Deşi nu voi servi în cadrul administraţiei, îl susţin total pe preşedinte şi echipa sa înalt calificată", a adăugat el.
Sursa - AGERPRES