Jurnalul.ro Ştiri Externe O rețea de socializare i-ar putea suspenda contul lui Donald Trump

O rețea de socializare i-ar putea suspenda contul lui Donald Trump

Un reprezentant Twitter a declarat că nu exclude posibilitatea suspendării contului președintelui american Donald Trump dacă acesta va continua să publice mesaje violente, care încalcă politica rețelei de socializare, transmite AFP.

"Când încep jafurile, încep şi focurile de armă", a scris Trump, în contextul confruntărilor între manifestanţi şi poliţişti care au izbucnit în mai multe oraşe americane, după decesul afro-americanului George Floyd, în vârstă de 46 de ani, asfixiat la Minneapolis de către un poliţist alb. Mesajul violent a fost apoi șters de companie.

Directorul pentru strategia de politică publică a Twitter, Nick Pickles, a declarat, în timpul unei audieri în parlamentul Marii Britanii, că tweet-urile lui Donald Trump sunt examinate la fel ca orice alte mesaje.

"De fiecare dată când un tweet al unui utilizator este publicat şi ne este semnalat, îl examinăm conform regulilor noastre. Dacă un utilizator pe Twitter continuă să le încalce, atunci vom continua să avem discuţii pe toate căile care ni se oferă", a declarat Pickles.

Parlamentarii britanici l-au întrebat insistent pe Pickles dacă acest lucru înseamnă că contul preşedintelui american i-ar putea fi suspendat dacă el continuă să nu respecte regulile.

"Fiecare cont de Twitter este supus regulilor Twitter", a răspuns acesta.

Snapchat, reţeaua socială renumită în rândul tinerilor, s-a alăturat Twitter, anunţând că nu va mai promova mesaje ale preşedintelui american pentru a reduce impactul mesajelor care "incită la violenţă rasială".

În schimb, Facebook, prima reţea socială din lume, a decis să nu marcheze şi nici să cenzureze în vreun fel mesajele preşedintelui american, provocând nemulţumirea mai multor angajaţi ai platformei care au participat la o grevă online. 

Contul șefului de la Casa Albă este în primele 10 cele mai urmărite pe Twitter.

Platforma are 81,7 milioane de abonaţi.

Subiecte în articol: twitter donald trump Snapchat facebook
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri