Jurnalul.ro Ştiri Locale Olt: Adolescentul dispărut în râul Olt, găsit înecat

Olt: Adolescentul dispărut în râul Olt, găsit înecat

Adolescentul în vârstă de 13 ani dispărut sâmbătă după-amiază în apa râului Olt, în acumularea Drăgăneşti-Olt, a fost găsit de pompieri, înecat, un echipaj medical constatând decesul minorului. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, echipe de pompieri de la ISU Olt, cu bărci pneumatice şi accesorii specifice, au căutat copilul dispărut în apă timp de aproape trei ore, iar în jurul orei 17,35 a început misiunea de căutare şi echipajul de scafandri de la ISU Vâlcea. 

Adolescentul a fost găsit înecat, în zona în care dispăruse, fiind adus la suprafaţă în jurul orei 18,00, când imediat au fost începute manevre de resuscitare deşi acesta nu mai prezenta semne vitale. 

Echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt a declarat decesul minorului la câteva zeci de minute după începerea manevrelor de resuscitare. 

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Olt, adolescentul a fost însoţit sâmbătă în zona barajului de alţi doi băieţi, care însă nu au intrat cu el în apă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri