Jurnalul.ro Ştiri Locale Olt: Patru cazuri noi de pacienţi cu gripă AH1 la Slatina; printre noile cazuri, un copil de 4 ani

Olt: Patru cazuri noi de pacienţi cu gripă AH1 la Slatina; printre noile cazuri, un copil de 4 ani

Numărul cazurilor de gripă AH1 confirmate în judeţul Olt continuă să crească şi a ajuns la 28, printre cazurile noi fiind şi un copil în vârstă de patru ani din Drăgăneşti-Olt, care frecventa o grădiniţă cu program prelungit din localitate, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate (DSP) Olt.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gabriela Gogiu, a anunţat că joi au fost confirmate prin analize de laborator efectuate la Institutul Cantacuzino Bucureşti patru cazuri noi de gripă, la un pacient de patru ani din Drăgăneşti-Olt, la un pacient pensionar cu handicap în vârstă de 29 de ani din comuna Leleasca, la un pacient pensionar de 56 de ani din Scorniceşti şi la un pacient de 51 de ani, din comuna Curtişoara, fără ocupaţie.

Persoanele sunt internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi s-au prezentat la medic la finalul săptămânii trecute cu simptome de gripă, respectiv febră, tuse, astenie, stare generală alterată, dureri în gât, dificultăţi în respiraţie.

Gabriela Gogiu a precizat că în toate cele 28 de cazuri de gripă apărute în judeţul Olt anul acesta este vorba gripă de tip A subtipul H1 (AH1, gripa pandemică 2009). Dintre bolnavii cu gripă, 27 nu au fost vaccinaţi antigripal în acest sezon şi unul dintre bolnavi (un pacient cu cancer) a fost vaccinat anterior îmbolnăvirii.

Potrivit DSP Olt, în săptămâna precedentă numărul de infecţii respiratorii s-a menţinut constant faţă de media ultimelor trei săptămâni, fiind înregistrate 1.151 de infecţii respiratorii acute şi 450 de pneumonii. Au fost internate 76 de persoane cu infecţii respiratorii acute şi 106 cu pneumonii. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri