În fiecare an, festivalul One World Romania își orientează selecția pornind de la o temă amplă legată de drepturile omului, pe care o conjugă la diferite moduri și timpuri, prin intermediul unor voci cinematografice distincte. Ediția de anul acesta a festivalului, care se va desfășura fizic la București între 21 și 30 mai, și online între 31 mai și 6 iunie, va aborda condiția feminină și obstacolele care stau încă în calea deplinei sale recunoașteri.
Toate luptele ideologice majore ale secolului al XX-lea au implicat dezvoltări la nivelul mediilor de comunicare în masă, iar mișcarea feministă nu a fost o excepție. Reprezentantele ei au înțeles că industriile culturale nu aveau de gând să le susțină revendicările, așa că au experimentat cu limbajul audiovizual în căutarea formelor cele mai potrivite pentru a-și comunica experiența și pentru a-și promova ideile.
Prin urmare, filmele din selecția principală, intitulată Femei în pragul egalității de gen, nu sunt doar conștiente, convingătoare sau militante, ci sunt și remarcabile propuneri de cinema. Patru filme din selecție vor participa și la competiția OWR#14, care cuprinde printre cele mai incitante formal documentare realizate în ultimul an în lume: „Caperucita Roja” (r: Tatiana Mazú Gonzále, Argentina), „Vision Nocturna” (r: Carolina Moscoso, Chile), „A Metamorfoses Dos Pássaros" (r: Catarina Vasconcelos, Portugalia) și „My Mexican Bretzel” (r: Nuria Giménez, Spania, 2020).
Protagonistele filmelor sunt fiecare angajate într-un proces de emancipare, care capătă nuanțe și presupune obstacole diferite în funcție de lumea în care ele evoluează. În „Petit Samedi” (r: Paloma Sermon-Daï, Belgia), observăm dinamica unuia dintre cele mai complexe și misterioase tipuri de cupluri posibile: tandemul mamă-fiu, cel din urmă fiind dependent de heroină. Tot o relație filială se află în centrul documentarului Irynei Tsilyk, „The Earth is Blue as an Orange”; care urmărește un eveniment aparent ordinar - tentativa unei tinere, susținută de mama ei, de a intra la facultatea de film - care capătă o miză deosebită prin faptul că se desfășoară în Donbassul sfâșiat de război.
Alima, protagonista filmului „They Call Me Babu” (r: Sandra Beerends, Olanda) e dădaca unei familii de colonialiști olandezi pe teritoriul Indoneziei din anii 1940. Ostracizată pentru vina de a nu se fi născut băiat, fata se salvează prin fugă, în familia care o angajează și în tandrețea trezită de mezinul dat în grijă. Atât „Women of the Sun: A Chronology of Seeing” (r: Hamed Zolfaghari , Iran, Franța) cât și „Chroniques de la terre volée” (r: Marie Drault, Franța) zugrăvesc lupte ale femeilor împotriva subestimării și lipsei echității de gen, duse în locuri care se numără printre cele mai ostile unor astfel de revendicări: Iranul tradițional, respectiv cartierele mărginașe ale Caracasului. În sfârșit, Eva din „The First Woman” (r: Miguel Eek, Spania) îndrăznește să-și asume feminitatea într-un spațiu de cele mai multe ori dezumanizant: azilul psihiatric unde și-a petrecut ultimii șase ani din viață, și pe care se pregătește să-l lase în urmă.
Secțiunea va conține de asemenea patru scurtmetraje ale lui Valie Export, una dintre personalitățile legendare ale artelor contemporane europene. Preocupată în anii ’60 și ’70 să examineze modurile în care cultura patriarhală a epocii obișnuia să se raporteze la corpul feminin, artista își propunea să atragă atenția cu orice preț asupra abuzurilor de reprezentare, de multe ori mergând - sub influența mișcării activiste vieneze - până la acte în care se supunea pe ea însăși unor suferințe fizice menite să simbolizeze ruperea de trecut și revalorizarea propriului corp după noi principii. Filmele ei („Menschenfrauen”, „Man und frau und animal”, „Remote... Remote…”, „Syntagma”) sunt cu siguranță cele mai radicale din punct de vedere formal ale întregii selecții.
În paralel cu secțiunea principală, vor fi organizate și două focusuri ce prezintă un istoric al luptelor feministe, începând cu anii 1960, prin prisma producțiilor militante ale lui Delphine Seyrig și activității Centrului Simone de Beauvoir.
Cea de-a 14-a ediție One World România va avea loc anul acesta în două etape: fizic, la București, între și 21 și 30 mai, la Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte locații indoor și outdoor din Capitală și online în toată țara, între 31 mai și 6 iunie.
Abonamentele pentru perioada 21-30 mai, desfășurată în locații fizice din București, sunt disponibile pe Eventbook în număr limitat (50) și asigură intrarea la toate proiecțiile festivalului, catalog și alte materiale promoționale. Abonamentele nu includ accesul la deschiderea festivalului, concerte și la alte evenimente speciale.