Jurnalul.ro Ştiri Externe ONU: Încetarea focului în Gaza este „o chestiune de viață și de moarte pentru milioane de oameni”

ONU: Încetarea focului în Gaza este „o chestiune de viață și de moarte pentru milioane de oameni”

de Redacția Jurnalul    |   

Încetarea urgentă a focului în Gaza este „o chestiune de viață și de moarte pentru milioane de oameni", afirmă un înalt oficial ONU.

Avertismentul a venit de la Phillipe Lazzarini, șeful agenției ONU pentru refugiații palestinieni, și a fost făcut după ce depozitele agenției au fost jefuite.

El a declarat că o nouă prăbușire a ordinii civile „va face extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, continuarea activității celei mai mari agenții ONU din Gaza", potrivit Sky News.

Lazzarini a prezentat un raport în fața Consiliului de Securitate și a descris o imagine dezastruoasă a situației umanitare din Gaza.

El a spus că „cele câteva convoaie" care au intrat în Gaza prin punctul de trecere Rafah din Egipt în ultimele zile „nu reprezintă nimic în comparație cu nevoile a peste 2 milioane de persoane blocate în Gaza".

Sistemul în vigoare pentru ajutoarele din Gaza este sortit eșecului „dacă nu există voință politică pentru a face ca fluxul de provizii să fie semnificativ și să corespundă nevoilor umanitare fără precedent", a precizat Lazzarini.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: gaza onu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri