Jurnalul.ro Ştiri Social Oradea: Cont bancar pentru donaţii în scopul reabilitării Palatului episcopal

Oradea: Cont bancar pentru donaţii în scopul reabilitării Palatului episcopal

Primăria Oradea va deschide luni un cont cont bancar pentru toţi cei care doresc să sprijine financiar reabilitarea Palatului greco-catolic din Oradea, afectat sâmbătă de un incendiu. 

 

"Am anunţat pe pagina de Facebook după ce am discutat azi noapte cu Episcopia greco-catolică şi am stabilit, primăria, că vom deschide luni un cont, probabil atât în lei, cât şi în valută, pentru că am văzut că sunt oameni şi din străinătate care vor să doneze. Oferim posibilitatea ca toţi cei care doresc - instituţii, companii, cetăţeni, chiar şi oameni din afară - să poată contribui în contul respectiv. Vedem ce sumă se va strânge. Noi, oricum, Primăria, vom contribui financiar pentru reconstrucţia palatului episcopal", a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Anca Sas. 

Aceasta a precizat că primăria va sprijini financiar reconstrucţia clădirii după ce se va discuta cu direcţia economică, după ce se va realiza proiectul de reabilitare. 

"O să aşteptăm să se termine şi ancheta care e în desfăşurare pentru a vedea care a fost cauza, care sunt pagubele, ce s-a putut salva, cât s-a distrus. Cert este că primăria orădeană va contribui financiar la reconstrucţie. Vedem câţi bani se vor strânge şi în contul respectiv, care sunt şi ei bine-veniţi. Am văzut ce s-a întâmplat azi noapte, a fost impactul emoţional foarte mare şi oamenii s-au arătat dornici să contribuie fiecare cu ce poate. Am văzut că sunt deja firme care îşi donează din încasări, din profit, în perioada următoare. Şi atunci, noi oricum am discutat cu Episcopia că îi vom sprijini financiar şi am zis să deschidem acest cont", a mai precizat Anca Sas. 

Acoperişul Palatului greco-catolic, din Piaţa Unirii nr. 3 din Oradea, a fost cuprins de flăcări sâmbătă seară, în jurul orei 22. Focul s-a extins extrem de repede la tot acoperişul din lemn al impozantei clădiri, construită în forma literei U, cu parter, etaj şi mansardă. Pompierii militari, peste o sută, s-au luptat timp de două ore şi jumătate pentru a localiza incendiul, evitând propagarea la clădirile învecinate. Mii de orădeni şi turişti au asistat cu groază în piaţă la acest spectacol nedorit. A ars întreg acoperişul, a căzut turnul palatului şi tavanul etajului întâi şi a fost afectată o suprafaţă de circa 1.300 de metri pătraţi. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri