Jurnalul.ro Ştiri Politică Orban: Am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei

Orban: Am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei

Premierul Ludovic Orban a anunțat demiterea actualului prefect al Capitalei, Gheorghe Cojanu. 

 

„Eu nu puteam să anunţ decizia mea de a schimba prefectul Capitalei înaintea unei şedinţe fundamentale condusă de către prefectul Capitalei, a comitetului municipal pentru situaţii de urgenţă şi în condiţiile în care trebuiau implementate deciziile din legislaţie şi din hotărârea de Guvern privind starea de alertă. Astăzi pot să vă spun: DA, am luat decizia de a-l schimba pe prefectul Capitalei. Joi, la şedinţa de Guvern, vom opera această modificare dar Traian Berbeceanu este printre posibilii candidaţi pentru funcţia de prefect care se află în evaluare. Dacă sunt îndeplinite condiţiile legale iar omul are calităţile necesare pentru a ocupa o funcţie, îl sprijinim. Iar în ceea ce priveşte activitatea domnului Berbeceanu, este o activitate cunoscută, noi avem nevoie de un om corect, integru, hotărât", a declarat Ludovic Orban. 

Traian Berbeceanu, actualul Șef de Cabinet al ministrului Vela, se pare că este favorit să preia funcția de prefect al Capitalei. 

Acesta a fost angajat, marţi, la grupul deputaţilor PNL. Această mişcare este necesară pentru ca Berbeceanu să capete statutul de funcţionar public, pentru a putea ocupa, conform legii, funcţia de prefect.

Decizia numirii lui Berbeceanu ar putea să fie luată săptămâna aceasta, în şedinţa de Guvern de joi.

Prefectul Gheorghe Cojanu a făcut în ultimele zile o serie de gafe: a anunţat că şi-a luat concediu de odihnă în toiul pandemiei, a declarat ziariştilor că nu cunoaşte datele referitoare la situaţia pandemică din Bucureşti, la ore bune de la publicarea cifrelor, pentru că se afla, duminică, "la cumpărături".

O altă bâlbă majoră a fost legată de decizia Comitetului municipal pentru Situaţii de Urgenţă de luni, prezidat de prefect, care a emis o listă de restricţii asupra căreia a revenit ulterior, din cauza unei „erori materiale" în baza căreia urmau să fie închise, fără temei legal, creşele şi afterschool-urile.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri