Jurnalul.ro Cultură Teatru „Otello”, Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, „Don Quijote” și „Nabucco”, pe scena Operei Naționale București

„Otello”, Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, „Don Quijote” și „Nabucco”, pe scena Operei Naționale București

de Magdalena Popa Buluc    |   

Opera Națională București prezintă săptămâna viitoare spectacolul de operă „Otello” de Verdi, Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, spectacolul de balet „Don Quijote” de Minkus și spectacolul de operă „Nabucco” de Verdi.

Miercuri, 8 iunie, și sâmbătă, 11 iunie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul de operă „Otello” de Verdi. La pupitrul dirijoral, în calitate de invitat se va afla maestrul Christian Badea. Cu o carieră impresionantă în cele mai importante teatre din lume, precum Metropolitan Opera unde între anii 1986 și 1997 a dirijat 167 de reprezentații, Royal Opera House, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper München, Sydney Opera sau Teatro Colón, Christian Badea dirijează pentru prima dată la Opera Națională București. Este pentru prima dată când o serie de spectacole de la ONB beneficiază de prezența unui terțet de artiști invitați la București. În rolul titular este invitat tenorul Arsen Soghomonyan, având-o ca parteneră pe soprana Hrachuhí Bassénz în rolul Desdemonei, în timp ce Iago va fi interpretat de baritonul Vladislav Sulimsky, în producția semnată de Giancarlo del Monaco. Distribuția este completată de Mihaela Ișpan (Emilia), Liviu Indricău (Cassio), Andrei Lazăr (Roderigo), Filip Panait (Lodovico) și Iustinian Zetea (Montano), alături de Orchestra și Corul Operei Naționale București.

 

Joi, 9 iunie, ora 18:30, vă așteptăm la Gala Extraordinară de Balet a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”. Regia artistică poartă semnătura Mihaelei Țigănuș Vasilovici. În cadrul programului artistic, Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” prezintă elevi care au câștigat premii importante în cadrul Olimpiadei şi Concursurilor de Balet Naţionale. Pe scena Operei Naționale București vor evolua elevi ale claselor V – XII cu momente solistice și de ansamblu.  Programul include fragmente din balete clasice, lucrări coregrafice contemporane și de caracter și suite de dansuri populare românești. În prima parte a spectacolului se va prezenta un fragment din actul al II-lea al baletului „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski.

 

Vineri, 10 iunie, ora 18:30, va avea loc spectacolul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus, în regia și adaptarea coregrafică a lui Jaroslav Slavický. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Ritm, culoare, atmosfera plină de viață a unui orășel din Spania, personaje pitorești inspirate de celebrul roman semnat de Cervantes, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretarea unei distribuții de excepție înseamnă împreună reprezentația din 10 iunie 2022 de pe scena Operei Naționale București.

 

Duminică, 12 iunie, ora 18:30, vă invităm la spectacolul cu opera „Nabucco” de Giuseppe Verdi. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Spectacolul „Nabucco” de Giuseppe Verdi este una dintre cele mai longevive creații din istoria Operei Naționale București. Pentru această producție, regretatul regizor Hero Lupescu, unul dintre cei mai apreciați creatori de spectacole din istoria teatrului liric românesc, obișnuit să lucreze cu ansambluri mari, a reușit să dea o încadrare deosebită Corului, transformându-l într-un personaj colectiv, la fel cum era perceput rolul său în teatrul antic. Astfel, Corul sau vocea unui popor subjugat, execută simultan aceleași mișcări, ca o singură ființă, are aceleași aspirații și sentimente ca o personalitate distinctă. Pe de altă parte, soliștii ca reprezentanți ai ideilor pe care le transmite opera, sunt în majoritatea timpului statici, ca niște statui impunătoare, ca niște măști care declamă, ca niște mașinării simțitoare.

Soprana Anda Louise Bogza, artistă cu o importantă carieră internațională desfășurată în rpestigioase teatre europene, revine ca invitată pe scena teatrului nostru ca să interpreteze rolul Abigaille în fruntea unei distribuții din care fac parte următorii artiști în respectivele roluri: Nabucco - Cătălin Toropoc, Fenena - Sorana Negrea, Ismaele - Liviu Indricău, Zaccaria - Marius Boloș, Marele Preot - Iustinian Zetea, Abdallo - Valentin Racoveanu, Anna - Stanca Maria Manoleanu (invitată). Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București.

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri