Jurnalul.ro Special Anchete Soarta pachetului III al austerității, tranșată pe ultima sută de metri a mandatului actualului Avocat al Poporului

Soarta pachetului III al austerității, tranșată pe ultima sută de metri a mandatului actualului Avocat al Poporului

de Ion Alexandru    |   

O pensionată la 47 de ani, cu 28.000 lei/lună, propunerea USR pentru Avocatul Poporului.

Ordonanța de urgență prin care Guvernul Bolojan a legiferat încălcarea unor drepturi și libertăți constituționale, sub denumirea de „reformă a administrației publice centrale și locale”, urmează, conform unor surse din cadrul instituției Avocatului Poporului, să fie atacată, zilele următoare, la Curtea Constituțională. 

Demersul pe care ar urma să îl facă Renate Weber va avea loc, astfel, cu doar câteva zile înainte ca Parlamentul României să se întrunească, săptămâna viitoare, în vederea numirii unui nou Avocat al Poporului, propus de USR. Este vorba despre fostul formator INM Roxana Rizoiu, pensionată special la vârsta de 47 de ani și 7 luni, cu o pensie de aproximativ 28.000 de lei pe lună și care, după pensionare, a continuat să lucreze pentru INM, cumulând pensia specială cu salariul de la stat. PSD a anunțat, recent, prin vocea liderului Sorin Grindeanu, că nu va vota numirea Roxanei Rizoiu decât dacă aceasta renunță la pensia specială. Dacă nu, USR ar trebui să vină cu o altă propunere. În replică, progresiștilor nici prin cap nu le trece să retracteze propunerea. Roxana Rizoiu este importantă atât pentru USR, cât și pentru Ilie Bolojan, deoarece o parte dintre prevederile ordonanței pe care urmează să o atace Renate Weber vor intra în vigoare după data de 1 iulie 2026. Iar aceste prevederi vor putea, la rândul lor, să fie atacate doar de către succesorul Renatei Weber. 

Actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, ar putea contesta, zilele următoare, la Curtea Constituțională Ordonanța de Urgență a Guvernului Ilie Bolojan care prevede „reforma” în administrația publică centrală și locală, în special în ceea ce privește reducerea cu zece procente a posturilor din primării și din consiliile județene. Surse din cadrul instituției au precizat, ieri, că această decizie ar veni în contextul în care, încă de la adoptarea ei, ordonanța se află în analiza Avocatului Poporului. O decizie finală în acest sens urmează să fie anunțată imediat ce va fi luată.

Ordonanța de Urgență privind „reforma” administrației publice locale și centrale conține, în serie, prevederi neconstituționale și care încalcă drepturi fundamentale ale omului. Cel puțin așa rezultă din avizele emise de către Consiliul Legislativ, Consiliul Economic și Social, dar și de ministerele de resort în procesul de avizare interministerială. Premierul se bazează, însă, pe un calendar pervers care ar face ca aceste prevederi neconstituționale să nu apuce să fie atacate la Curtea Constituțională. OUG-urile pot fi atacate la CCR doar de către Avocatul Poporului, iar de la publicarea lor în Monitorul Oficial, product instantaneu efecte juridice. Numai că o parte dintre prevederile din OUG au termen de aplicabilitate 1 iulie 2026, astfel încât, și dacă ar vrea, Avocatul Poporului nu le poate ataca înainte de intrarea în vigoare. Actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, care a și declarat că va sesiza CCR, se va afla în funcție până săptămâna viitoare, când Parlamentul ar putea să o înlocuiască cu propunerea USR, Roxana Rizoiu. Este greu de crezut că, odată numită, aceasta din urmă va ridica un singur deget pentru a demara o acțiune care să deranjeze în vreun fel politicile Guvernului Bolojan. Specialiștii în drept arată că acesta este singurul scenariu în care măsurile adoptate, unele care frizează orice normă de drept constituțional, nu ar ajunge pe masa CCR. Pentru că, odată ajunse acolo, nu au cum să reziste din punct de vedere juridic.

 

Normele din ordonanță care nu pot fi contestate de către Renate Weber

Concert, toate aceste norme neconstituționale, care desființează pe termen nelimitat drepturile fundamentale ale omului, pot fi contestate numai de către Avocatul Poporului, aceasta fiind singura instituție care, așa cum am mai arătat, poate ataca la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență ale Guvernului.

Actualul Avocat al Poporului, Renate Weber, se va mai afla în funcție până în data de 10 martie 2026, când Parlamentul României este așteptat să voteze succesorul acesteia. Este vorba despre Roxana Rizoiu, susținută de USR, numirea urmând, teoretic, a fi făcută în baza algoritmului politic stabilit la momentul constituirii actualei coaliții de guvernare. 

Ordonanțele de urgență pot fi contestate de către Avocatul Poporului doar după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial, deoarece criticile de neconstituționalitate trebuie să vizeze norme în vigoare. Renate Weber a declarat deja că va ataca la CCR ordonanța, în măsura în care aceasta conține norme care încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale oamenilor. Însă există o mare problemă. Ordonanța are în componența ei norme care intră în vigoare de îndată, care vor fi, cu siguranță, atacate de către actualul Avocat al Poporului, dar conține și norme care urmează să intre în vigoare la data de 1 iulie 2026. Iar acestea nu pot fi atacate la CCR la momentul publicării ordonanței în Monitorul Oficial, ci abia după ce intră în vigoare individual.

Ei bine, printre măsurile care urmează să intre în vigoare începând cu data de 1 iulie 2026 se află reducerea bugetelor pentru salarii cu 10%, concedierea a 13.000 de salariați din administrația publică locală, concedierea a 25% din personalui prefecturilor sau concedierea a 6.000 de salariați din cabinetele demnitarilor.

Toate aceste norme vor putea fi, teoretic, atacate la CCR doar de către următorul Avocat al Poporului.

 

S-a pensionat special în 2022, dar a continuat să lucreze la INM, până în ianuarie 2025

Roxana Rizoiu, propunerea USR pentru funcția de Avocat al Poporului, care se va prezenta, la data de 10 martie 2026, în fața Parlamentului pentru a încerca să obțină votul de învestitură, ar reprezenta, dacă ar reuși să pună mâna pe mandat, exemplul cel mai elocvent al modului cum poate un pensionar special să cumuleze, pentru a doua oară, pensia specială cu salariul de la stat.

Conform unui document al Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 19 decembrie 2024, la Institutul Național al Magistraturii (INM) a fost înregistrată cererea Roxanei Rizoiu de încetare a activității de formator. Roxana Rizoiu a fost numită în calitatea de formator cu normă întreagă la disciplina „CEDO”, prin Hotărârea nr. 494 din 5 iulie 2007 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Iar, la data de 8 noiembrie 2022, Roxana Rizoiu a fost eliberată din funcție prin pensionare. Ulterior, prin decizia directorului Institutului Național al Magistraturii nr. 42/2024, i-a fost menținută calitatea de formator colaborator pentru anul de formare 2024.

Roxana Rizoiu s-a pensionat, astfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a precedentei legi prin care s-a umblat, chiar în anul 2022, la condițiile de pensionare a magistraților și a personalului asimilat. Fiind născută la data de 25 aprilie 1975, la momentul pensionării speciale, Roxana Rizoiu avea vârsta de 47 de ani și 7 luni. Pensia specială pe care o încasează se ridică la 27.955 de lei pe lună.

Chiar și așa, în 2023 și 2024, Roxana Rizoiu a rămas să lucreze în continuare ca și formator la INM, în baza deciziei directorului institutului nr. 42/2024, iar prin Hotărârea nr. 4 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 30 ianuarie 2025, cu unanimitate de voturi s-a aprobat cererea acesteia de încetare a calității de formator cu normă întreagă la Institutul Național al Magistraturii.

 

Magistrat cu numele. În realitate, a lucrat pentru Guvern

În ultima declarație de avere pe care Roxana Rizoiu a completat-o, la data de 29 noiembrie 2022, ca urmare a pensionării sale speciale, aceasta menționa că, în anul fiscal anterior, încasase o indemnizație de formator la INM în cuantum de 222.283 de lei pe an, adică de 18.523,6 lei pe lună. De asemenea, Roxana Rizoiu a mai fost remunerată și de către Consiliul Superior al Magistraturii, pentru prestarea unor activități juridice. 

Roxana Rizoiu s-a pensionat ca magistrat asimilat, adică unul numai cu numele de magistrat, fără ca măcar să fi judecat sau să fi instrumentat un singur dosar în viața ei. Activitatea ei profesională a fost strict de funcționar public al Guvernului.

Mai exact, între 1997 și 1999, a activat ca și consilier juridic la Ministerul Justiției. După care, între 2000 și 2002, a fost director la Direcția Agent Guvernamental din Ministerul Justiției. Apoi, între 2003 și 2004, a fost director la Direcția Agent Guvernamental din Ministerul Afacerilor Externe. Între 2004 și 2005, a ocupat funcția de agent guvernamental la CEDO și de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, după care a devenit consilier juridic la Direcția Elaborare Acte Normative, Studii și Documentare din cadrul Ministerului Justiției. Iar din 2007, a devenit formator la Institutul Național al Magistraturii, deținând calitatea de șef al Catedrei de CEDO și al Catedrei de Comunicare.

Acum, dacă va fi numită în funcția de Avocat al Poporului, Roxana Rizoiu va încasa atât pensia specială de fost magistrat cu numele, cât și salariul de la stat de Avocat al Poporului. Spre exemplu, în ultima declarație de avere publică pe care Renate Weber a completat-o în anul 2024, leafa de Avocat al Poporului era de 153.312 lei pe an.

Despre Roxana Nicoleta Rizoiu mai aflăm că după ce s-a pensionat special din magistratură, a intrat în afaceri. Conform Registrului Comerțului, în 2023, ea a înființat, în calitate de asociat unic, compania SC Andragogia SRL, care se ocupă cu consultanță în afaceri. De asemenea, viitorul posibil Avocat al Poporului figurează, alături de avocatul Tiberiu Mihai Selegean, ca administrator al firmei SC Legal Wizard SRL, ce se ocupă cu activități de promovare. Această firmă are drept acționari SC GMTA SRL, pe Mihai Masala și pe Tiberiu Mihai Selegean. La rândul său, acționarul SC GMTA SRL, înființat în anul 2024 și care se ocupă cu activități ale holdingurilor, o are ca acționar, printre alții, pe Roxana Nicoleta Rizoiu.

Planul progresiștilor ar putea întâmpina boicotul PSD. USR își acuză partenerii de guvernare de lipsă de onoare

Culmea tupeului este că USR, care face această propunere, a militat, din 2016, de la înființarea ca partid, pentru desființarea pensiilor speciale și împotriva specialilor care încasează aceste pensii. Iar premierul Ilie Bolojan a anunțat că urmează să propună un proiect de lege pentru interzicerea cumulului pensiei speciale cu salariul la stat. Intenție care, de altfel, este neconstituțională, încalcă jurisprudența Curții Constituționale, dar care, politic, este asumată de către Bolojan, așa cum s-a întâmplat și cu legea de desființare a pensiilor de serviciu ale magistraților. În proiectul respectiv, premierul vrea să impună obligația ca persoanele pensionate special și care mai încasează și leafă de la stat să lucreze numai până la 70 de ani și să opteze între salariul de la stat plus 15% din contravaloarea pensiei speciale lunare și renunțarea la jobul de la stat.

Acum, USR tocmai se pregătește să „ungă” un astfel de pensionar special în funcția de Avocat al Poporului. Însă PSD, fără voturile căruia nu poate fi instalat acest Avocat al Poporului, ar putea să le facă progresiștilor o surpriză neplăcută și să nu o voteze pe Roxana Rizoiu. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a avertizat, recent, că „nu vom vota dacă se va păstra această propunere. Dacă vor veni cu o altă propunere care nu are pensie specială, așa cum are doamna Rizoiu, sau dacă doamna Rizoiu renunță la pensia specială, nu avem o problemă”. „Ipocrizia asta e așa de frumoasă când vine din partea acestui partid (USR – n.red.). S-a întemeiat partidul pe niște principii, pe politici publice precum eliminarea pensiilor speciale, pe «plăcuțe suedeze» la adresa PSD și pe alte lucruri. Iar când vii să propui oameni, propui pe unul cu pensie specială”, a precizat Sorin Grindeanu.

 

Stelian Ion: Nu retragem propunerea

Strategul juridic al USR, fostul ministru progresist al Justiției, Stelian Ion, i-a atacat, ieri, pe cei de la PSD, spunând despre aceștia că „nu sunt oameni de onoare”. „În momentul în care ai o discuție, ți se fac concesii și ar trebui, la rândul tău, să faci anumite compromisuri, ar trebui să te ții de ele. Or, domnul Busuioc (Mihai Busuioc, numit de Senatul României în funcția de judecător la Curtea Constituțională - nr.red.), spre exemplu, a fost votat. O broască de neînghițit pentru noi, dar, până la urmă, a fost o discuție și o negociere atunci. Pe de altă parte, când se văd cu sacii în căruță, dumnealor găsesc pretexte pentru a bloca orice nume care ar fi necogiate în dreptul USR. Nu avem niciun motiv să facem vreo retragere. Roxana Rizoiu este un profesionist desăvârșit. Ca atare, susținem propunerea noastră, fără discuție”, a mai precizat Stelian Ion.

Nu doar USR susține această nominalizare. Nicușor Dan a lăudat propunerea făcută de progresiști pentru funcția de Avocat al Poporului în persoana Roxanei Rizoiu. „E o doamnă pe care nu o cunoșteam. Am solicitat referințe, am primit referințe pozitive despre domnia sa. Mi se pare în regulă. Adică, eu cred că această instituție a statului român trebuie să-și respecte numele, «al poporului»”, susține președintele.

Dacă Nicușor Dan susține că nu o cunoaște, cu siguranță îl cunoaște Roxana Rizoiu pe el, deoarece l-a împrumutat cu 120.576 de lei în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din luna mai a anului 2025.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri