Jurnalul.ro Ştiri Externe Pakistan: Cel puţin patru morţi în urma unui atac sinucigaş în nord-vestul ţării

Pakistan: Cel puţin patru morţi în urma unui atac sinucigaş în nord-vestul ţării

Cel puţin patru persoane au fost ucise marţi într-un atentat sinucigaş asupra tribunalului din oraşul Charsadda, din nord-vestul Pakistanului, acesta fiind cel mai recent atac dintr-o serie de violenţe comise de islamişti în ultimele zece zile, transmite Reuters.

Gruparea talibană pakistaneză Jamaat-ur-Ahrar a revendicat acest atac, potrivit unui mesaj transmis presei de Asad Mansoor, purtător de cuvânt al acestei celule islamiste.

Un martor, citat de Reuters, a declarat că a văzut 'multe' persoane decedate la locul atentatului.

Şeful poliţiei din districtul Charsadda, Sohail Khalid, a menţionat că cel puţin un atacator s-a aruncat în aer, iar un altul a deschis focul asupra principalei intrări a tribunalului, după care a fost lichidat de poliţişti.

Potrivit unui alt reprezentant al poliţiei, Mohammad Ijaz Khan, citat de AFP, 'trei atacatori-kamikaze au încercat să intre în complexul judiciar', dintre care unul a fost ucis, iar un altul s-a aruncat în aer.

În ultimele zece zile, în Pakistan au avut loc o serie de atacuri sinucigaşe comise de talibanii pakistanezi şi soldate cu peste 100 de morţi şi sute de răniţi.

Sursa - AGERPRES

Subiecte în articol: pakistan atentat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri