Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Francisc face apel la "negociere" pentru a pune capăt "ororii războiului" din Ucraina şi Gaza

Papa Francisc face apel la "negociere" pentru a pune capăt "ororii războiului" din Ucraina şi Gaza

de Redacția Jurnalul    |   

Papa Francisc a cerut miercuri să se depună "toate eforturile de negociere" pentru a pune capăt "ororii războiului" din Gaza şi Ucraina, la zece zile după declaraţia sa controversată prin care a cerut Kievului "să ridice un steag alb", potrivit AFP.

"Îi încredinţăm Sfântului Iosif popoarele din Ucraina şi din Ţara Sfântă, Palestina, Israel, care suferă atât de mult din cauza ororii războiului", a spus papa argentinian la sfârşitul audienţei sale generale săptămânale de la Vatican.

"Nu putem continua războiul. Trebuie să facem tot ce putem pentru a discuta, pentru a negocia, pentru a pune capăt războiului", a spus papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, în faţa a mii de credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru.

Într-un interviu publicat la 9 martie, şeful Bisericii Catolice a cerut Ucrainei "să ridice un steag alb şi să negocieze" pentru a pune capăt războiului "înainte ca lucrurile să se înrăutăţească", provocând tensiuni diplomatice puternice cu Kievul.

Aceste declaraţii "nefericite" "au şocat" şi "au pătat credibilitatea papei în problema ucraineană", au declarat surse diplomatice pentru AFP.

Câteva zile mai târziu, Moscova l-a salutat ca pe un "adevărat şi sincer apărător al umanismului, păcii şi valorilor tradiţionale", cu ocazia celei de-a 11-a aniversări a pontificatului său.

În fiecare săptămână, papa îşi înmulţeşte apelurile la pace, care până acum au rămas neluate în seamă.

Noul apel survine în contextul în care secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, este aşteptat miercuri în Orientul Mijlociu pentru a încerca să încheie un armistiţiu în luptele din Gaza, unde foametea ameninţă populaţia palestiniană după mai bine de cinci luni de război între Israel şi Hamas.

Subiecte în articol: papa francisc apel razboi ucraina gaza
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri