Jurnalul.ro Ştiri Educatie Părinții se tem că și acest an școlar este compromis. Suntem într-o situație ingrată!

Părinții se tem că și acest an școlar este compromis. Suntem într-o situație ingrată!

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi susține că anul școlar va fi compromis. El susține că Guvernul a acţionat cu întârziere, pentru că în acest moment trebuia să fie pregătiţi pentru scenariul trei.

'' Anul va fi compromis, îmi pare rău să spun acest lucru, dar suntem într-o situaţie ingrată şi dacă ne mai şi certăm şi nu încercăm să ne sprijinim copiii, atunci ne batem joc de un an şcolar întreg'', a spus Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi.

El spune că în şcoală copii sunt chinuiţi, pentru că regulile sunt foarte dure. „Nu este deloc uşor să stai 5-6 ore cu masca pe figură, chiar 7 ore la gimnaziu”.

Pe de altă parte, Rareş Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor a avut şi el o reacţie despre cum se desfăşoară şcoala în pandemie şi spune că mulţi dintre profesori refuză să facă ore online cu elevii din diferite motive.

''Cred că e nevoie şi de o parte legală, pentru că până la urmă, salarizarea este aceeaşi, indiferent dacă intră să predea în mediul online. Până la urmă, în oblgaţiile profesorilor intră şi partea aceasta de educaţie online, desigur cu asigurarea infrastructurii şi a formării necesare'', a spus președintele Consiliului Național al Elevilor.

Nelu Tătaru a anunțat astăzi că avem 158 de elevi infectați și 73 de cadre didactice și nedidactice. În ultima săptămână, peste 800 de copii au fost confirmați cu noul coronavirus.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri