Serviciul religios este programat la Biserica Sfintei Treimi, un lăcaş de cult construit din lemn, după cum a informat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse, Alexandr Volkov.
''Este un eveniment istoric în viaţa ortodoxiei ruse şi dovedeşte că Biserica Rusă îşi îndeplineşte misiunea pe toate continentele'', a declarat aceasta.
Înaltul prelat efectuează această vizită la invitaţia oamenilor de ştiinţă ruşi de la baza de pe continentul austral, iar la slujba ţinută patriarh ar putea să participe şi membri ai altor expediţii din zonă, precum cea din Chile, amplasată în apropiere de cea rusă.
Patriarhul Kirill şi-a început actualul turneu pastoral la 11 februarie, cu o vizită oficială în Cuba. În 12 februarie, pe aeroportul din Havana, a purtat un dialog de maximă importanţă cu papa Francisc, în cadrul primei întâlniri la nivel înalt între Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Catolică după Marea Schismă din 1054, care a împărţit creştinismul între catolicism şi ortodoxie.
Călătoria sa în America Latină a continuat în Paraguay şi se va încheia, în 22 februarie, în Brazilia. AGERPRES