Jurnalul.ro Ştiri Politică Paul Stănescu: România în Schengen, un pas către demnitate şi mai multă libertate

Paul Stănescu: România în Schengen, un pas către demnitate şi mai multă libertate

de Redacția Jurnalul    |   

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, luni, că intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene şi maritime este un pas către "demnitate" şi "mai multă libertate", precum şi "un succes major" al actualei coaliţii de guvernare.

"România în Schengen: un pas către demnitate şi mai multă libertate. Intrarea României în Schengen, cu frontierele aeriene şi maritime, este un succes major al actualei coaliţii de guvernare. De asemenea, trebuie să-i felicităm pe toţi profesioniştii care au pregătit de ceva timp ţara noastră pentru acest moment. Sunt convins că, dacă nu ar fi existat această colaborare politică dintre PSD şi PNL care a asigurat şi forţa politică şi stabilitatea internă, dar şi credibilitatea europeană, nu am fi fost astăzi aici. Prin această reuşită, chiar şi parţială, am recâştigat din demnitatea României. Extremiştii nu mai au motive de bucurie, dar vor fi fericiţi, chiar şi în sinea lor, că vor avea mai multă libertate de a circula în UE, pe care în mod ipocrit o urăsc", a scris Stănescu, pe Facebook.

Potrivit acestuia, sunt "multe motive care despart" PSD de PNL, dar cele două partide sunt unite de valorile fundamentale ale democraţiei.

"Venim din tabere politice diferite, dar ne unesc valorile fundamentale ale democraţiei, justiţia socială şi nevoia de dezvoltare mai rapidă şi de coerenţă în actul guvernamental. Nu suntem în niciun mariaj, cum am tot auzit că se spune, pentru că asta presupune să stai în aceeaşi casă cu partenerul. Iar, din ce ştiu eu, PSD este încă în Kiseleff, iar PNL a rămas tot în Modrogan. Suntem într-un parteneriat politic responsabil, care ţine cont şi de interese de stat. Ceea ce ne ţine legaţi este chiar diversitatea de idei şi dorinţa de a avea soluţii echilibrate şi beneficii pentru toate categoriile sociale. Pe termen scurt şi mediu, trebuie să colaborăm şi să negociem în continuare în mod constructiv pentru România", a conchis Stănescu. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri