Jurnalul.ro Ştiri Social Vești bune pentru pensionari! Poștașii au început să distribuie pensiile aferente lunii ianuarie

Vești bune pentru pensionari! Poștașii au început să distribuie pensiile aferente lunii ianuarie

de Vali Deaconescu    |   

Poștașii au început să distribuie de joi, 5 ianuarie, pensiile aferente lunii ianuarie, cu o zi mai devreme față de termenul anunțat inițial.

„Vești bune pentru pensionari!

Începem distribuirea pensiilor cu o zi mai devreme! De astăzi, poștașii români vor intra în casele pensionarilor cu pensiile aferente lunii ianuarie”, a anunțat Poșta Română.

În luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poșta Română primește cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR). Astfel, în luna ianuarie, față de lunile obișnuite, poștașii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile.

”Angajații Poştei Române s-au mobilizat exemplar și vor lucra la capacitate maximă pentru a finaliza distribuirea pensiilor într-un interval cât mai scurt. Este o situație specială pe care o întâmpinăm de regulă, în luna ianuarie, iar noi ne dorim ca pensionarii să nu resimtă aceste proceduri specifice începutului de an bugetar,” a declarat Valentin Ștefan, director general Poșta Română.

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri