Jurnalul.ro Ştiri Justitie  Percheziții într-un dosar de corupție care vizează angajați MAI

 Percheziții într-un dosar de corupție care vizează angajați MAI

de Redacția Jurnalul    |   

Procurorii fac percheziții într-un dosar de corupție care vizează angajați MAI din județul Brașov.

Duminică, procurorii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Covasna, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează 20 de percheziții domiciliare în Brașov, Poiana Brașov, Râșnov, Moieciu, Dumbrăvița, Hărman și Hălchiu, toate din județul Brașov. Dintre acestea, trei sunt la sediile unor instituții publice, respectiv la sediul SPCRPCÎV Brașov și la sediile a două structuri de poliție din cadrul IPJ Brașov. Cu această ocazie, se vor pune în executare un număr de 16 mandate de aducere la sediul unității de parchet a persoanelor implicate, au explicat anchetatorii.

Activitățile se desfășoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind „săvârșirea, de către funcționari MAI din cadrul IPJ Brașov și SPCRPCÎV Brașov, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, favorizarea făptuitorului și instigare la conducerea unui unui vehicul fără permis de conducere”.

Lucrătorii de poliție judiciară din cadrul SJA Covasna au fost delegați să efectueze activități de urmărire penală cu privire la faptul că, în perioada septembrie 2022 – martie 2023, lucrători MAI din instituțiile anterior menționate ar fi pretins și primit, de la diverse persoane, sume de bani, bunuri și alte valori, pentru nu-și îndeplini atribuţiile de serviciu ori pentru a le îndeplini necorespunzător.

„Astfel, există date conform cărora polițiști rutieri ar fi primit, în anumite situații, diverse foloase pentru a nu aplica măsurile legale în cazul constatării unor încălcări ale regulilor de circulație pe drumurile publice. De asemenea, unul dintre polițiști ar fi instigat un conducător auto, căruia îi reținuse permisul, la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, iar în altă situație, prin activitățile întreprinse, polițistul ar fi favorizat o persoană aflată într-o procedură judiciară prin îngreunarea cercetărilor. Totodată, cercetările vizează și fapte ale unor lucrători din cadrul SPCRPCÎV care, în schimbul unor foloase, ar fi favorizat candidații la obținerea permisului de conducere ori ar fi programat, preferențial, diverse persoane fie pentru susținerea examenului, fie pentru înmatriculare sau preschimbarea permisului”, au precizat cei de la DGA.

Activitatea se desfășoară cu sprijinul lucrătorilor din serviciile anticorupție din județele Alba, Argeș, Bacău, Buzău, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Hunedoara, Harghita, Mureș, Prahova, Sibiu, Vrancea, precum și al Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: perchezitii coruptie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri