Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziţii la suspecţi de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Percheziţii la suspecţi de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Poliţiştii din Argeş efectuează, luni, opt percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Descinderile sunt efectuate într-un dosar instrumentat de Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, fiind vizaţi 11 suspecţi.

"Persoanele vizate sunt bănuite că, din luna octombrie a anului 2015 şi până în prezent, ar fi vânat mai multe specii de animale, fără a deţine autorizaţie sau fără a înscrie toate exemplarele vânate în autorizaţiile de vânătoare", se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.  

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri