Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară - susține președintele Iranului

Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară - susține președintele Iranului

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a trimis un mesaj pe rețelele de socializare prin care anunță că peste 14 milioane de iranieni și-au arătat disponibilitatea de a-și sacrifica viața în apărarea țării. Mesajul apare cu câteva ore înainte de expirarea termenului impus de Trump.

Președintele iranian, Masoud Pezeshkian, a emis mesajul marți.

„Peste 14 milioane de iranieni mândri și-au declarat, până în acest moment, disponibilitatea de a-și sacrifica viața în apărarea Iranului. Și eu am fost, sunt și voi fi gata să mă sacrific pentru Iran”, a transmis președintele Masoud Pezeshkian.

Mesajul apare în timpul negocierilor cu SUA. De asemenea, în noaptea de marți spre miercuri va expira termenul impus de președintele american Donald Trump privitor la redeschiderea Strâmtorii Ormuz.

Liderul american a amenințat că va distruge Iranul dacă autoritățile iraniene nu acceptă condițiile pentru încetarea focului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: presedinte iran iranieni tara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri