Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 25.000 de angajaţi MAI, mobilizaţi de Revelion

Peste 25.000 de angajaţi MAI, mobilizaţi de Revelion

Peste 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, dintre care 16.000 efective de ordine publică şi 1.400 de poliţişti rutieri, sunt mobilizaţi pentru acţiunile de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în minivacanţa de Revelion, a anunţat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef Monica Dajbog. Potrivit oficialului MAI, o atenţie sporită va fi acordată asigurării protecţiei participanţilor la cele 125 evenimente publice de amploare care urmează să fie organizate în noaptea de Revelion la care se preconizează prezenţa a peste 300.000 de persoane. Cele mai semnificative evenimente vor fi organizate în Bucureşti şi în municipiile Braşov, Sibiu şi Cluj. Totodată, cetăţenii sunt sfătuiţi să evite consumul exagerat de alcool şi să fie atenţi la bunurile personale, iar în caz de nevoie să apeleze la numărul unic 112 sau să solicite sprijin din partea echipajelor de ordine publică sau de pompieri. În minivacanţa de Crăciun, MAI a răspuns la peste 13.000 de solicitări ale cetăţenilor primite prin numărul unic de urgenţă 112.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri