Jurnalul.ro Ştiri Educatie Peste 3.800 de unități de învățământ desfășoară cursuri în scenariul roșu

Peste 3.800 de unități de învățământ desfășoară cursuri în scenariul roșu

Numărul unităților de învățământ care desfășoară cursuri în scenariul roșu, exclusiv online, a ajuns la 3.830, luni, 2 noimebrie, informează Ministerul Educației și Cercetării.

De asemenea, numărul unităților de învățământ care desfășoară cursuri în scenariul galben, hibrid, a ajuns la 5.029. Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

În scenariul verde, cu participare zilnică față în față, se află 8.797 de unități de învățământ.

„Menţionăm că dintre cele 3.830 de unităţi aflate în această situaţie, 375 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 3.455 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare", afirmă MEC.

Consiliile de administraţie de la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

Subiecte în articol: școala online scenariul rosu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri