Jurnalul.ro Special „Copilul” PSD-PNL nu crește. Piedone, la 15 procente în fața lui Cîrstoiu. Candidatul puterii, la nici jumătate din scorul electoral al Coaliției în București

„Copilul” PSD-PNL nu crește. Piedone, la 15 procente în fața lui Cîrstoiu. Candidatul puterii, la nici jumătate din scorul electoral al Coaliției în București

de Ion Alexandru    |   

Candidatul comun al PSD și PNL pentru primăria Capitalei este, în continuare, pe poziția a treia în preferințele electoratului bucureștean, aflându-se la nici jumătate din scorul pe care l-ar obține cele două mari partide care îl susțin, la alegerile locale din 9 iunie.

În continuare, liderul clasamentului este Cristian Popescu Piedone, cu un scor de 38 la sută, mult în fața lui Nicușor Dan, care are doar 27 de procente. Interesant este că primarul în funcție depășește cu 3 procente scorul Alianței Dreapta Unită, formată din trei partide (USR, PMP și Forța Dreptei), care îl susține pentru un al doilea mandat. În acest context, scenariul retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa electorală devine din ce în ce mai accentuat, social-democrații luând în calcul să-l susțină, în final, pe Cristian Popescu Piedone. În schimb, liberalii nici nu vor să audă despre o asemenea susținere.

Cel mai recent sondaj de opinie, realizate de CURS, la nivelul Bucureștiului, pune Coaliția PSD-PNL într-o ipostază deloc demnă de invidiat. Candidatul comun al celor două partide aflate la guvernare, cotate cu cele mai bune scoruri, nu reușește să se plaseze mai sus de poziția a treia în bătălia pentru funcția de primar general al Capitalei. Acesta este, practic, primul sondaj realizat de CURS, după desemnarea medicului Cătălin Cîrstoiu.

Cercetarea sociologică a fost realizată în perioada 2 – 9 aprilie 2024, pe un eșantion reprezentativ de 1.067 de persoane, datele fiind culese prin metoda „față în față”, la domiciliul respondenților. Cea mai interesantă întrebare la care acest eșantion a trebuit să răspundă a fost: „Alegerile pentru primarul Municipiului București vor avea loc pe 9 iunie 2024. Dumneavoastră pe cine ați vota?”. Cristian Popescu Piedone, candidatul Partidului Umanist Social-Liberal (PUSL), se află pe primul loc, cu 38 la sută dintre răspunsuri, urmat la mare distanță de actualul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, candidatul susținut de USR, PMP și Forța Dreptei, cu 27% din voturi. Cătălin Cîrstoiu, candidatul susținut de PSD și PNL, ocupă abia poziția a treia, cu un scor de 23%. Candidatul susținut de AUR, Mihai Enache, este cotat cu 5%, iar Diana Șoșoacă, cu 2 procente.

Cum au evoluat cifrele, în doar două luni

Cristian Popescu Piedone se bucură, totodată, de cea mai mare cotă de favorabilitate, 40%, urmat de Nicușor Dan cu 29 de procente, de Cătălin Cîrstoiu cu 25 de procente și de Diana Șoșoacă cu 14 procente. Actualul primar general, Nicușor Dan, are o cotă de nefavorabilitate de 68 la sută, fiind, însă, depășit la acest capitol de Diana Șoșoacă, cu 80 la sută. Candidatul PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, are o cotă de nefavorabilitate de 54 de procente.

Aceste rezultate sunt spectaculoase, având în vedere răspunsurile culese de CURS, în luna februarie a acestui an, tot la nivelul Bucureștiului. Atunci, Nicușor Dan se afla pe prima poziție, cu o cotă de vot de 36 la sută. În nici două luni, candidatul USR-PMP-Forța Dreptei a pierdut nouă procente. În februarie, au fost măsurați Gabriela Firea (PSD), cu 35%, și Sebastian Burduja (PNL), cu 8%. Împreună, cota celor doi reprezentanți ai partidelor Coaliției era de 43%. Actualul candidat comun, Cătălin Cîrstoiu, are, în aprilie, cu 12% mai puțin decât Gabriela Firea, cu 15% mai mult decât Sebastian Burduja, dar se plasează cu 20% sub scorul cumulat al celor doi.

O evoluție interesantă se întâlnește și în tabăra suveranistă. Candidatul AUR, Mihai Enache, avea, în februarie, o cotă de vot de 8 procente, cu 3% mai mare decât în prezent, iar Diana Șoșoacă avea o cotă de 5%, cu 3 procente mai mult decât în aprilie.

Cristian Popescu Piedone era cotat, în februarie, cu 10 la sută, iar astăzi are cu 28 de procente mai mult. Practic, creșterea lui Piedone depășește cu un procent toate voturile de care s-ar bucura, în acest moment, principalul său contracandidat, Nicușor Dan.

Împreună, PSD și PNL au cu 3% mai puțin decât dacă ar fi candidat separat

Sondajul CURS a măsurat, de asemenea, și intenția de vot pentru partide la alegerile locale din București, din 9 iunie 2024. Pe primul loc s-ar afla Alianța PSD-PNL, cu 47%. Procentul este mai mare cu 24 decât scorul pe care îl poate obține candidatul comun al acestei alianțe, Cătălin Cîrstoiu.

Interesant este, însă, că, în februarie, CURS a măsurat separat intenția de vot pentru PSD, respectiv pentru PNL. Atunci, PSD era menționat de 34 % dintre respondenți, în timp ce PNL avea o cotă de 16%. Împreună, bazinul celor două partide ajungea la 50% din voturi. Mergând împreună, după două luni, acest bazin s-a redus cu trei procente. 

Alianța Dreapta Unită (USR-PMP-Forța Dreptei) are un scor, în aprilie 2024, de 24 de procente, cu 3 la sută mai puțin decât candidatul comun pe care cele trei partide îl susțin pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan. În februarie, Alianța Dreapta Unită avea un scor de 23 la sută, cu un procent mai puțin decât astăzi.

Pe poziția a treia se situează AUR, cu 12 procente. Scorul este cu 7% mai mare decât al candidatului pentru Primăria Capitalei, Mihai Enache, dar este cu 1 la sută mai mic decât în februarie. 

Pe locul patru este poziționat PUSL, cu 10 la sută. Un scor mai mic cu 28 de procente decât al candidatului Cristian Popescu Piedone, dar dublu față de luna februarie, când partidul a fost măsurat la 5%. 

SOS România închide clasamentul cu un scor de 4%, cu 2 procente mai mare decât al prezumtivei candidate Diana Șoșoacă, dar în cădere cu două procente față de luna februarie a anului curent.

Liberalii, acuzați că îl ajută, în ascuns, pe Nicușor Dan

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei avea programată, ieri, o conferință de presă pentru a lămuri tema presupusei incompatibilități de care a fost acuzat într-un raport din 2020 al Corpului de Control al Guvernului Orban. Această conferință de presă a fost anulată. În culise, PSD și PNL ar lua serios în calcul să îl retragă din cursă pe acest candidat, deoarece sondajele în poziționează încă pe locul al treilea. Surse politice susțin că PSD ar dori să-l sprijine pe Cristian Popescu Piedone, în timp ce liberalii nici nu vor să audă de un asemenea scenariu.

Ieri, Cristian Popescu Piedone a reacționat pe contul său de socializare, acuzându-i pe liberali că i-ar finanța campania lui Nicușor Dan, pe ascuns. „PNL uneltește împotriva oamenilor din București. (…) Liberalii de astăzi vor să păcălească oamenii buni din București, încă patru ani, tot cu Nicușor Dan! De data aceasta, însă, au ales să-și sprijine leneșul prin cea mai rușinoasă rețetă politică aplicată oamenilor buni din București și puținilor liberali autentici supraviețuitori în partid: simularea participării la alegerile locale din 9 iunie! (…) Acest fals candidat la Primăria Capitalei (Cătălin Cîrstoiu – n.red.) este cadoul liberalilor pentru Nicușor Dan! Vremelnicii lideri liberali sunt cei mai importanți donatori ai campaniei de cerșetorie publică inițiată de leneșul orașului, Nicușor Dan! Îi donează un candidat fals pe buletinul de vot și îl ajută, astfel, să aibă șanse reale pentru încă patru ani la cârma Bucureștiului”, se arată în postarea lui Cristian Popescu Piedone.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri